institutul blecher 96Sâmbătă seara (15 noiembrie), de la 19.30, Institutul Blecher, ediţia 96. Cu Sorin Ghergut, Dmitri Miticov & Octavian Perpelea la Tramvaiul Douășase.

Sorin Gherguţ (n. 1973) a debutat în volumul colectiv „Tablou de familie” (1995, împreună cu Svetlana Cârstean, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu, Răzvan Rădulescu și T.O. Bobe). Prima sa carte, „Time Out” (1998), a apărut ca urmare a câştigării premiului naţional de poezie „Aurel Dumitraşcu”. A revenit, treisprezece ani mai târziu, cu „Orice. uverturi şi reziduuri” (2011). A tradus din limba engleză romane de William Burroughs, Charles Bukowski, Paul Auster şi Bob Dylan.

Dmitri Miticov (n. 1980) a publicat „Efectul de peliculă” (2006, semnat Robert Mândroiu), urmat de „Numele meu e Dmitri” (2010) şi „Dmitri: uite viaţa” (2012), în aceste două plachete asumându-şi biografia ficțională a poetului basarabean Dmitri Miticov, din Dubăsari, care a luat naștere pe internet în 2007.

Octavian Perpelea (n. 1977) a studiat ştiintele politice la Universitatea Bucureşti şi încă încearcă să termine o teză despre naţionalismul cioranian. S-a apucat să scrie după 30 de ani şi a publicat poezii în reviste literare şi în mediul online. Poate fi găsit, conducând în stare de semiinconştienţă, pe http://cudriculpecontrasens.blogspot.ro

Eveniment organizat de Claudiu Komartin.

 

Tags: , , , , ,