Rătăcind pe una din cele mai importante străzi ale centrului vechi al Madridului, și anume strada Montera, cea care unește Poarta del Sol cu Gran Via, în căutarea unui bun cultural al Madridului. Și anume a semnăturii unui artist al subculturii madrilene, Muelle. Partea de subcultură, care între timp, din anii 1980 până acum, s-a transformat în cultură obligatorie a urbanului.

MuellePe această stradă se găsește semnătură unuia din cei mai renumiți pionieri în arta grafitti-ului spaniol, de la începutul anilor 1980, care a purtat pseudonimul Muelle. Acesta se bucură, după mulți ani de la semnătura lui pe zidurile clădirilor sau în metroul madrilen, de un adevărat cult. Pe numele său  real Juan Carlo Arguelles, el a fost fără îndoială un nonconformist artist al cartierelor madrilene , talentat, iconoclast, original, și a făcut parte din rândurile celor care au fost numiți mult mai târziu de către critici Mișcarea madrilenă ori, mai cunoscut ca termen cultural, Movida. Într-un interviu, când a fost întrebat ce anume a dorit să exprime prin desenele lui, acesta spune că este o întrebare oribilă și că nu știe ce vrea să exprime: „Ce fac eu este doar o formă de expresie, un steag care este logo-ul meu, dar nu vând nimic. Eu vreau să atrag atenția fără intenție, dar prefer să o fac în stradă. Îmi plac mult străzile, dar nu mă interesează cine mă privește”.

Scopul lui artistic nu a fost în niciun moment faima, ci o formă liberă de exprimare a unui mesaj care, chiar dacă nu este explicit, are o doză de nonconformism evident. Mesajul transmis prin semnătura sub care desena o săgeată de la stânga la dreapta, în diverse culori și la diferite dimensiuni, poate fi interpretat ca marcă a identității, a individualității, într-o mare metropolă, unde ceilalți trăiesc sub imperiul anonimatului. Muelle îndeamnă la a te exprima pe tine, în propria ta manieră, căci o semnătură pe un perete poate însemna mult mai mult decât o semnătură. Ea poate însuma mai multe povești ale fiecăruia și marca unui anume tip de personalitate, a unui tip personalizat de revoltă în cadru public, ținând cont de interdicțiile legale care există și constrâng la un anumit comportament locuitorii în asemenea spații ale orașelor. De multe ori, acesta era urmărit de poliție și a fost denunțat  pentru desenele lui în spațiile publice. Trebuia să aibă mare grijă la supraveghetorii din metroul madrilen, mai ales când desena în stații și în interiorul vagoanelor metroului.

El spunea că cel mai mult s-a ferit de „vulturi”, adică de cumpărători sau orice tip de intermediar cultural, pentru că aceștia nu știu să facă altceva decât să cumpere și să vândă orice tip de artă. Atunci când te protejezi și iei distanță față de ei și de pretențiile lor, arta ta este mult mai misterioasă și în felul acesta capătă o altă valoare. Este valoarea dată de privitorul anonim din stradă, mult mai importantă decât banii unui negustor, fie el și de artă.

Un alt autor „revoltat”, deținător al premiului Eugenio Nadal și jurnalist interesat de Movida, Francisco Umbral, scria într-un articol despre desenator: „Desenele lui Muelle sunt frumoase, laconice și fără destinatar”. Dar Muelle, dincolo de „semnăturile” publice și activitatea sa artistică subversivă, a fost semnificativ și pentru grupul de grafări pe care l-a cunoscut și care l-au socotit un model pentru arta lor și un foarte bun prieten. Glub, un alt artist emblematic al mișcării, care l-a imitat cu tipul de semnătură, până la un punct, și alături de care a și desenat, spunea despre acesta: „Muelle a impulsionat toată mișcarea independentă din Madrid. Era cu adevărat o stea. El a pornit mișcarea autonomă madrilenă… cu siguranță a avut o mână magică … Era o persoană foarte socială, amabilă și specială. Era original în tot ceea ce făcea”. Semnătura lui Muelle a fost imitată, odată cu trecerea anilor, de mulți tineri, iar aceste semnături cu săgeți dedesubtul lor au căpătat și o denumire aparte: flecheros (de la cuvântul flecha, care înseamnă în castiliană săgeată). Un alt artist, prieten bun cu Muelle, Bleck spune în aceeași notă cu Glub, despre calitățile artistului și prietenului dispărut la numai douăzeci și nouă de ani, în urma unui cancer de ficat: „Muelle era ceva aparte, întotdeauna vesel, mereu râzând, mereu atent să te ajute, mereu încântat de orice lucru pe care ar fi putut să-l facă pentru tine. Muelle era diferit de noi. Întotdeauna a știut că moartea a fost în jurul său și întotdeauna a fost conștient că nu avea timp de pierdut și că nu ai decât prezentul pentru a fi fericit. Căci ziua de mâine nu este asigurată pentru nimeni. Aceasta era cea mai bună virtute a sa. Întotdeauna te puteai bizui pe el. Întotdeauna îți oferea maximul din ce putea să-ți ofere. Știa că cel mai important era să dăruiești. Știa că timpul este limitat și nu putea cădea în durere, privea mereu înainte, așa cum singur spunea – în tihnă, dar fără pauză”.

Ovia Herbert

 

Tags: , ,