Charles Baudelaire, 1863 portret de Étienne Carjat.
Fragmente
Charles Baudelaire
FLORILE RĂULUI
EPAVELE
NOILE FLORI ALE RĂULUI
ALTE POEME
Cu o notiță introductivă de Théophile Gautier
Traducere, tabel cronologic și note de Octavian Soviany
Casa de Editură Max Blecher, 2014
Apollonie Sabatier, muză și amantă, pictată de Vincent Vidal
Părul
O, coamă ce se varsă, undindu-se, pe spate!
O, bucle! Nonșalanță-a parfumului iubit!
Spre-a popula alcovul cu amintiri uitate,
Ce-n păru-acesta negru au fost îmbălsămate
Ca pe-o batistă-n aer sunt gata să-l agit.
Și-a Asiei langoare și Africa-nfocată,
O lume-ndepărtată, defunctă de acum,
Trăiește încă-n tine, pădure parfumată!
Cum mintea altor oameni prin muzică înoată
A mea plutește beată prin tot al tău parfum.
Mă pregătesc de ducă spre caldele climate
Cu pomi mai plini de sevă și cu bărbați mai tari;
Duceți-mă-ntr-acolo, voi, meșe adorate,
Din marea ca ebenul să sorb cu voluptate
Un vis cu flăcări, pânze, catarge, lopătari:
E-un port străin în care, pe cheiuri zgomotoase,
Pot bea parfum, culoare și sunet cu nesaț
Și-n care nave mândre, prin aur și mătase,
Alunecă agale spre ceruri glorioase,
Pe care le arată în zare cu un braț.
O să-mi azvârlu capul cel dornic de beție
În marea asta neagră ce-nchide alte mări
Ca spiritu-mi de valuri îmbrățișat să fie
Spre-a da-n sfârșit de tine, fecundă lenevie,
Nefacere eternă cu blânde legănări!
O, păr albastru, steagul tenebrei visătoare,
Care atunci când fluturi precum un pavilion
Îmi dăruiești enormul azur de peste mare
Și mă îmbeți cu-atâtea miresme-amețitoare,
De unt de cocos, iată, de mosc și de gudron.
Mult timp! Mereu! În tine, minune ebenină.
Presar de-a valma perle, safire și rubin
Să-mi lași mereu dorința la tine să revină!
Nu ești tu oare oaza de vis și plosca plină
Din care torn în mine trecutul ca pe-un vin?
Prima ediție din Florile Răului cu notele autorului
Invitație la călătorie
O, sora mea,
Dac-am pleca,
Purtați de niște doruri line!
Să ne iubim
Și să murim
În țara geamănă cu tine!
Cu soare ud
Pe-un cer tăcut,
De dup-amiază-ncețoșată
Ce-mi pare că-i
Cum ochii tăi
Atunci când ești înlăcrimată.
Acolo-i ordine în toate,
Calm, lux și farmec, voluptate.
Mobile cu nimb
Lustruit de timp
Cu fast ne-or decora căminul,
Niște odori,
Ambră și flori.
Ne-or fi desfătul și tainul;
Pereți lucinzi.
Adânci oglinzi,
Splendoarea cea orientală
Vor conversa
Cu inima
Acolo-n limba ei natală.
Acolo-i ordine în toate.
Lux, calm și farmec, voluptate
Pe-un canal retras.
Doarme câte-un vas,
După ce-atât vagabondase;
Doar spre-ați împlini
Dorurile vii,
Venind cu daruri prețioase.
– Soarele-apunând
Varsă peste câmp,
Varsă pe oraș și pe canale
Aur și hiacint,
Totu-i adormind,
Fermecat de o căldură moale.
Acolo-i ordine în toate.
Calm, lux și farmec, voluptate.
Jeanne Duval, amanta de „cursă lungă” a lui Baudelaire. Pictură de Édouard Manet.
Lethe
Mă ia la pieptu-ți, ființă bestială,
O, monstru leneș, tigru adorat;
Vreau să-mi preumblu mâna-n tremurat
Prin coama ta sălbatică de fiară,
În fusta plină de parfumu-ți crud.
Vreau să-mi azvârlu fruntea-ndurerată
Și să respir, ca dintr-o floare-uscată,
Boarea iubirii care s-a trecut.
Să dorm aș vrea! Să dorm de bună seamă
Un somn adânc, cu moartea înfrățit,
Și să-ți sărut întruna, necăit,
Tot trupul, cu-al său luciu de aramă.
Ca să-mi înghită suspinarea grea
Cât patul tău nimic nu-mi prețuiește,
În gura ta uitarea locuiește
Și Lethea curge de pe buza ta.
De soarta mea, ce-mi deveni deliciu,
O să ascult ca un predestinat;
Martir docil, la chinuri condamnat,
Care se duce singur la supliciu,
O să-mi înving ranchiuna tot sugând
Licori de buruiene otrăvite
Din sânii tăi cu vârfuri ascuțite
Ce n-au ascuns o inimă nicicând.
Ilustrație pentru Les Épaves, realizată de prietenul lui Baudelaire, Félicien Rops
Metamorfozele vampirului
Femeia cu-a ei gură precum un fruct sălbatic
Se răsucea spre mine ca șerpii pe jăratic
Tot împungând corsetul cu sânii ei trufași
Și, aromind ca moscul, grăit-a pătimaș:
– „Am buzele umide și totodată știința
De-a face să se piardă în patu-mi conștiința.
Pot șterge orice lacrimi, iar sânii mei zglobii
Moșnegii-i fac să râdă precum niște copii,
Iar celui ce mă vede cu farmecele goale
Îi sunt și stea și lună și cer senin și soare.
Eu sunt, o tu, prin știința plăcerilor trecut,
Când iau bărbatu-n brațe și-l strâng și îl asmut,
Sau când îi dărui sânii pe care-i ia și-i gustă.
Timidă și lascivă, fragilă și robustă,
Încât în patu-acesta, cu cruntele-i plăceri,
S-ar pierde pentru mine chiar îngerii din cer!”
Iar după ce-mi supsese și măduvele toate
Și m-am întors spre dânsa, sleit de voluptate,
Să-i dau o sărutare, am mai putut vedea
Doar un burduf din care puroiul podidea.
Atunci am închis ochii, cuprins de-o groază mare,
Și când i-am deschis iară, în ziua orbitoare,
În loc de manechinul puternic și fudul
Care avea provizii de sânge îndestul,
Văzui doar o grămadă, ce tremura, de oase
Scoțând, ca girueta, suspine fioroase
Sau ca o firmă prinsă de un triunghi de fier
Pe care-o bate vântul în nopțile cu ger.
Mormântul lui Charles Baudelaire în Cimitirul Montparnasse
Plânsul unui Icar
Cei ce iubesc femei ușoare
Ferice duc un trai corupt,
Eu însă brațele mi-am rupt
Vrând norii a-i îmbrățișare.
Cum aștrii-atotluminători
Lucesc în cerul ce se-aprinde,
Cu ochii arși, eu văd în minte
Doar amintirea unor sori.
În van am vrut să aflu-n spațiu
Sfârșit anume și mijloc,
Căci nu mai știu ce ochi de foc
Mi-a ars și aripi și nesațiu.
De setea frumuseții frânt,
Nu voi avea nici cinstea-anume
Să moștenească al meu nume
Abisul ce-mi va fi mormânt.
Tags: Casa de Editură Max Blecher, Charles Baudelaire, Florile Răului, Octavian Soviany
Felicitari, Versurile pastreaza ritmul, rima, in conformitate cu modelul, o adiere de nonsalanta in alegerea unor cuvinte de tipul gerunziilor acordate. Exista si rime eminesciente / satiu/nesatiu/precum si inversiuni/in cadrul frazei/ tipice poeziei romantice.
Abisul…in cele din urma/ gouffre, abime/…puncteaza in directia noului al estetic.