Mămăiţa nu se vedea.

Venea pe la câte unul în vizită,
dar nu, nu se vedea.

Discutam de una, de alta,
fiecare cu ce-a mai făcut,
ea stătea puțină printre noi
și nu se vedea.

Chiar și acum, când scriu aceste rânduri
mă gândesc la ea,

dar ştiu că stă undeva retrasă
chiar și în Lumea de Sus.

De parcă nici
nu s-ar pune.

Când și-a dat obștescul sfârșit,
ne-am dus să ne luăm rămas bun
și nici măcar atunci nu,
nu am văzut-o.

Nici așa, moartă,
nu ieșea cu nimic în evidență.

Și dup-aceea s-a ridicat un centimetru
și dup-aceea s-a mai opintit puţin,
și dup-aceea s-a ridicat un metru,

Și brusc ne-am trezit cu toții strigând,
Ia uitați-vă la sufletul lui Mămãița
cum se vede,
uitați-vă cum se ridică

mare și frumos
la cer

 

Tags: