înghit o bicicletă și mă învârt printre lucrurile de preț
ale celor care-mi vorbesc despre sănătate
sacoșele mele de oxigen explodează în burta preotului din sat
cineva departe a atins o grenadă și s-a gândit la un moment
perfect printre flăcări de plastic și manechine cu joben plutind
tu spui că unii au tot cerul în ei, li se vede în ochi
&
uneori e atâta frumusețe încât oamenii nu se mai pot atinge
Un exercitiu suprarealist decent, insa doar atat. In zona asta e de dorit sa nu prea insisti decât daca crezi ca poti veni si cu altceva.
Da, mi-am dat și eu seama, încerc să nu mai insist dar până îmi trece cred că mai comit câteva de-astea.
Mulțumesc pentru părere.
partea asta e ok, ai putea sa dezvolti ceva pornind de aici:
cineva departe a atins o grenadă și s-a gândit la un moment
perfect printre flăcări de plastic
Am înțeles, o să încerc să văd ce iese, mersi!
cred că versul ăsta dezechilibrează poemul şi trebuie în mod clar rescris: “sacoșele mele de oxigen explodează în burta preotului din sat”
în rest, nu-i găsesc hibe dpdv tehnic, dar nici nu pare să ajungă undeva. poem de atmosferă, suprarealist, cum s-a spus, cam încărcat şi nu ştiu dacă nu cumva e grăbit, dacă versul cu frumuseţea e chiar finalul poeziei, eu aş zice mai degrabă că nu
o să rescriu versul cu sacoșele, dar de ce crezi că dezechilibrează poemul? (în afară de -șele/mele, care mă cam stresează)
nu e grăbit, l-am modificat de atâtea ori încât nici nu mai știu dacă versul cu frumusețea era ultimul, cel mai probabil nu.
scriu cam încărcat (și nu ajung nicăieri), sunt de acord, working on it…
Mulțumesc pentru părere!