Oare câți scriitori cu „nume grele” trebuie să-i ceară demisia președintelui USR, Nicolae Manolescu, pentru ca acesta măcar să accepte că are o problemă? Scrisorii lui Octavian Soviany i se adaugă demersul public al lui Paul Vinicius, unul dintre poeții români din zona de excelență a generației ’90.
Dincolo de problema acordării injuste a celui mai important premiu literar din România – Premiul Național „Mihai Eminescu” – Paul Vinicius aduce în discuție și chestiuni de fond, atrăgând atenția asupra unor „grave prejudicii” aduse „demnității și statutului scriitorului român” în timpul mandatelor lui Nicolae Manolescu în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

 

Domnului Nicolae Manolescu, președinte al USR:

Domnule președinte,

De când ați preluat mandatul funcției din fruntea breslei scriitoricești, multe ape au secat ori numai s-au despărțit, păsările migratoare au plecat și au revenit de zece ori din țările calde, entuziasmele inițiale s-au tot dus pe Dâmbovița, la vale, statutul USR a fost modificat prin subtila, perseverenta dumneavoastră grijă și prin manevre de culise, dibace, cu ajutorul subalternilor obedienți – înșurubați de chiar dumneavoastră în posturi-cheie -, asigurându-vă astfel o domnie comodă și viageră, prin „telecomandă”, de pe la Paris, de sediul uniunii scriitoriilor (acum, numai amintire) s-a ales praful, nemaivorbind despre modul aberant și rușinos în care, prin trafic de influență, impuneți desemnarea, acordarea și decernarea unor importante premii literare unor autori nemerituoși, într-o deplină zeflemea și batjocoră a oricăror elementare decențe ale spiritului critic, aducând prin aceasta grave prejudicii demnității și statutului scriitorului român. Și toate acestea, în ciuda murmurelor tot mai crescânde și a tot mai deselor luări de poziție împotriva modului discreționar în care conduceți breasla. Haidem să fim sinceri și să privim bărbătește adevărul în față, domnule președinte. Sau, măcar, priviți-vă în adâncul conștiinței dumneavoastră. A sosit vremea. Și sper ca acum, în ceasul al doisprezecelea, să aveți această tărie sufletească și să faceți, în sfârșit, acel gest simplu și benefic pentru toți scriitorii pe care – nu? – ar trebui să-i iubiți. Pentru cei care mai au încă un dram de încredere în dumneavoastră.

Eu, unul, vi-l aștept.

Vi-o aștept. Cu (încă) respect,

Paul Vinicius

București, 21 ianuarie 2015”

 

Mai multe informații despre acordarea Premiului Național „Mihai Eminescu” scriitorului Gabriel Chifu găsiți în articolul „O modestă propunere – Scrisoare deschisă”.

 

Tags: , , , ,