mama e o sfântă.

la prima palmă luată de la tata,

peste aragaz,

am ştiut că în adolescenţă voi fi efeminat

sau slab dezvoltat.

a ajuns poet

de la o palmă –

or să spună.

 

***

 

mama e o curvă mirositoare. la paişpe ani când am pus foc

la clopotniţă a ştiu, şi cred că a ştiut şi atunci la câteva luni după majorat

când m-am masturbat pe o schelă într-un pridvor. deasupra trona

pantocrator precum în scenele medievale din sinai,

uşor naiv şi deopotrivă moralizator. nu mi-a venit.

o a doua ratare ca a isihaştilor asudaţi care

studiau penumbre în buric.

 

**

 

mama este frumoasă în special dacă o compar cu o fotografie

de gursky sau o eleusa grecească . la câţiva  ani nici un copil nu se putea

apropia de ea, deoarece plângeam ca un posedat lovit

de frumuseţea aghiasmei şi geometria dură a crucii.

acum vorbim zilnic,

eu ma grăbesc să închid,

ea se grăbeşte să mai adauge încă o formulă la salut.

curând ea o să ramana frumoasă în continuare,

şi eu singur.

 

*

 

MÁMĂ, mame, s. f. 1. 

Femeie considerată în raport cu copiii ei,

nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează

sau când vorbesc despre dânsa;

maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă.