mama e o sfântă.
la prima palmă luată de la tata,
peste aragaz,
am ştiut că în adolescenţă voi fi efeminat
sau slab dezvoltat.
a ajuns poet
de la o palmă –
or să spună.
***
mama e o curvă mirositoare. la paişpe ani când am pus foc
la clopotniţă a ştiu, şi cred că a ştiut şi atunci la câteva luni după majorat
când m-am masturbat pe o schelă într-un pridvor. deasupra trona
pantocrator precum în scenele medievale din sinai,
uşor naiv şi deopotrivă moralizator. nu mi-a venit.
o a doua ratare ca a isihaştilor asudaţi care
studiau penumbre în buric.
**
mama este frumoasă în special dacă o compar cu o fotografie
de gursky sau o eleusa grecească . la câţiva ani nici un copil nu se putea
apropia de ea, deoarece plângeam ca un posedat lovit
de frumuseţea aghiasmei şi geometria dură a crucii.
acum vorbim zilnic,
eu ma grăbesc să închid,
ea se grăbeşte să mai adauge încă o formulă la salut.
curând ea o să ramana frumoasă în continuare,
şi eu singur.
*
MÁMĂ, mame, s. f. 1.
Femeie considerată în raport cu copiii ei,
nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează
sau când vorbesc despre dânsa;
maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă.