Reacția talibanilor: azi Alex Ștefănescu

Se pare că interviul pe care l-am acordat pentru Ziare.com începe să producă efecte. (DNA, invitata sa faca o ancheta la Uniunea Scriitorilor: Suspiciuni de frauda si coruptie).
Dl Manolescu, asemeni unui Bin-Laden pitit departe de linia frontului, își trimite talibanii la atac. Ceea ce nu e rău. Înseamnă că s-a creat ceva deranj, acolo sus, la vârful USR. „Reactivarea” lui Alex Ștefănescu arată că dl Nicolae Manolescu începe să rămână fără sprijin și fără opțiuni.

Alex Ștefănescu, un critic literar obișnuit să fie alături de puternicii zilei (aici într-o postură de coup de foudre cu Adrian Păunescu), un politician de o versatilitate atât de mare încât a introdus autoficțiunea în biografia sa de membru PNȚCD (Impresionanta poveste a domnului Alex Ştefănescu), un „dreptist” care apără credincios literatura română de „derapajele de stânga”, a luat înduioșătoarea decizie de a linge mâna care l-a pocnit. Aceea a lui Nicolae Manolescu, mai precis. Care l-a dat afară în mod rușinos de la România Literară, acum vreo cinci ani.

Principial om! Cu coloană vertebrală. Cam elastică, e drept, dacă e să-i analizezi un pic trecutul (marele-critic-oportunist-alex-stefanescu). Dar ce mai contează când e o faptă bună de făcut, când setea neostoită de dreptate îți umflă gâtul și mâna îți tremură pe tastatură de emoție și indignare.

Iată ce a produs dl Alex Ștefănescu pe pagina sa de Facebook (postare partajată doar cu prietenii):

„O SUGESTIE PENTRU ION CREANGĂ

Dacă ar trăi Ion Creangă, l-aș îndemna să includă în povestea „Prostia omenească” o întâmplare recentă. Câteva zeci de scriitori mediocri s-au mobilizat ca să protesteze cu vehemență împotriva deciziei unui juriu format din critici literari cunoscuți (inclusiv Nicolae Manolescu, cel mai important critic literar contemporan) de a acorda Premiul „Mihai Eminescu” poetului Gabriel Chifu.
Protestatarii repetă obsesiv că Gabriel Chifu este vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. Și ce dacă este?! Această calitate reprezintă un merit, nu un fapt reprobabil și, oricum, nici ca merit, nici ca fapt reprobabil, nu are vreo legătură cu talentul literar evident al lui Gabriel Chifu. Ia avânt în viața literară de la noi în momentul de față un stângism, cu elemente de anarhism, constând în disprețuirea apriorică a șefilor, a oamenilor bogați, a politicienilor. Cei mai mulți dintre cei care au semnat protestul sunt autori lipsiți de înzestrare, cu un scris poticnit și plictisitor, iar unii dintre ei își petrec viața prin cârciumi. De ce ar conta opinia unor asemenea autori?
Dar cea mai mare prostească reacție este alta și anume reacția unui Victor Potra (Potra, nu Ponta) de a chema DNA-ul pentru a sancționa atribuirea incorectă a premiului. Era nevoie de această idee ca să mai și râdem.
DNA-ul a devenit o instituție aproape legendară, la care societatea românească privește, pe bună dreptate, cu mari speranțe. Dar aceasta nu înseamnă că poate fi chemat pentru a sancționa talentul, inteligența, frumusețea, pe care Dumnezeu, lipsit de spirit egalitarist, le-a atribuit numai unora dintre noi.”

Câteva observații, foarte pe scurt.

În primul rând, din punct de vedere logic această reacție este identică cu cea a lui Nicolae Manolescu din RL.

1. Se evită complet fondul problemei: ilegalitatea acordării unui premiu fără o jurizare controlabilă, acoperită de acte. Practic, Nicolae Manolescu a declarat pe onoarea sa că Gabriel Chifu a fost câștigător și restul lumii trebuie să-l creadă pe cuvânt. Iar primăria ar trebui să plătească niște bani publici pe baza acestei declarații verbale.

2. Cei care protestează ar fi scriitori mediocri. Aici dl Alex Ștefănescu abdică explicit de la orice onestitate și probitate profesională. Numele mari care au protestat sunt repere indubitabile ale literaturii noastre.

3. Nu este vorba de o dispută literară despre valoarea operei dlui Chifu, deși susținătorii lui Nicolae Manolescu, președintele USR, încearcă cu disperare să mute discuția în această zonă. E vorba de CUM s-a acordat premiul și CUM este condusă acum Uniunea Scriitorilor din România. Așa cum am spus, oricine ar fi luat premiul, în aceste condiții era tot ilegal.

În al doilea rând, DNA nu este chemată să „sancționeze talentul” ci să investigheze posibilul abuz al dlui Manolescu. Care se pare că încearcă să răsplătească printr-un premiu din bani publici loialitatea unui subordonat. O problemă care este categoric de competența DNA.

În al treilea și ultimul rând, dl Alex Ștefănescu se pare că „a fost pus în arc” cu ținte multiple. Printre altele, pare să aibă și sarcina să-i demoleze  pe cei care au refuzat să facă parte din farsa pusă la cale de dl Manolescu. Una dintre ținte pare a fi Mircea Martin, despre care scrie, într-un comentariu la postare: „ce fel de președinte de juriu este acela – în cazul nostru, Mircea Martin – care, DUPĂ ce se declanșează un scandal, declară, scâncind, că el nu este de vină, că a fost manevrat etc. De ce nu s-a opus, în calitatea lui de măreț președinte de juriu, acelor presupuse abuzuri atunci când ele au avut loc?” Evident, Mircea Martin nu putea să reacționeze decât după ce manevra de culise a ieșit la iveală. Dar probabil că dl Nicolae Manolescu percepe această reacție ca pe o „trădare”, de unde și atacurile lui Alex Ștefănescu.

Concluzia mea? E de bine. „Reactivarea” lui Alex Ștefănescu arată că dl Nicolae Manolescu începe să rămână fără sprijin și fără opțiuni. Din ce în ce mai puțini scriitori sau literați sunt dispuși să-și păteze numele apărând ceva ce nu mai poate fi apărat.

P:S. Pentru că postările de Facebook au prostul obicei să dispară, pun mai jos un print-screen.

Tags: Alex Ștefănescu, corupție, DNA, Nicolae Manolescu, Premiul Național Mihai Eminescu, USR