Țara mea, viața mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală

Autor: 

Lucian Vasilescu

POEZIE

Anul publicării: 2014
Editura: Rentrop & Straton
Numărul de pagini: 128
ISBN 9786066723442

15 RON

Opinii editoriale:

„(…) Ceea ce-l face cu adevărat special pe Vasilescu, mai ales în Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală, este o viziune de ansamblu în general bine distilată, care ajunge până la urmă să împace diferitele tendinţe care şi-l dispută. Remarci imediat, de exemplu, uşurinţa sa de a ritma şi de a rima, ştiinţa de a accentua, păstrând ceva din elanurile poeţilor boemei de altădată, mergând până la un poet veritabil al tavernelor din «Generaţia pierdută», Ben Corlaciu, în poezia căruia versurile lui Vasilescu se oglindesc uneori, complicate cu motive întrucâtva familiare din Cristian Popescu («local familial») şi Ioan Es. Pop, angoasa fiind tratată la Vasilescu mai «bărbăteşte», nu fără fandoseli – Al. Cistelecan dixit – sau, mai bine zis, fără o anumită gestică teatrală: «am spus că beau. Şi beau. Beau doar oţet amestecat cu / fiere. / pe fundul paharului, zilele mele m-aşteaptă / să le ajung, să le sorb, să le aduc la viaţă, să le spun pe / nume. // beau din toate puterile, / dar zilele mele se chircesc şi se fac / tot mai puţine.» În ce priveşte «micile schimbări de atitudine» pomenite în titlu, una dintre cele pe care le remarc este legată de erotică, acum redusă la minim – vânzolelii de altădată i-au luat locul spaimele «domesticite» şi un fel de coabitare lâncedă, care a cunoscut «sublimul. / sublimul stării de greaţă» şi s-a cam lămurit. (…)”
― Claudiu Komartin, „Lucian Vasilescu. Mici schimbări de atitudine” (în „Timpul”, numerele 187 / octombrie 2014 şi 190 / ianuarie 2015)

„Din interiorul cărţii răzbate o putere cum rar am mai văzut în literatura românească. Cuvinte care, niciodată, nu au stat unul lângă celălalt, se unesc minunat şi produc efecte de-a dreptul speciale (…) O carte scrisă cu tocul muiat în călimară. Cuvintele sunt altfel atunci când peniţa se împreunează cu hârtia…
Dacă un poet cu opera lui Lucian vorbeşte despre modesta sa ratare personală, atunci, cu riscul de a vă supăra, trebuie să vă spun că noi, ceilalţi, mai avem mult până să ajungem (măcar) la statutul de rataţi. M-aş bucura să fiu un astfel de ratat. Mai mult, aş fi onorat.”
― Florin Câmpeanu – director general editura RENTROP & STRATON

„Nu vreau să scriu mai multe despre Lucian şi ultimul său volum, pur şi simplu pentru că mi se pare inutil. Vasilescu este unul dintre poeţii importanţi ai generaţiei sale iar toate cărţile pe care le-a semnat sunt dovezi ale unui talent inatacabil. Nădăjduiesc că v-am convis să comandaţi volumul, cum am făcut şi eu (…)”
― Adrian Pârvu

„Lirism pur, rimă, polemică, scîrbă şi un presentiment cumplit al sfîrşitului, o atitudine sfidătoare în faţa contemporaneităţii, întoarcere la o poezie «veche», povestea unei vieţi (ca să înlocuim aici cuvîntul preferat de poet, ratare).
Aceasta nu a fost o cronică de carte. A fost un exerciţiu de admiraţie pentru tot ceea ce înseamnă poetul Lucian Vasilescu. Cîteodată, cred că e mai mare nevoie de aşa ceva.”
― Bogdan Alexandru Stănescu

„Un volum ce se citeşte cu mai multă plăcere decât un roman datorită epicului decupat şi accelerat, precum şi datorită mărturiei ludicizate despre suferinţă.”
― Felix Nicolau

„Volumul dumneavoastră e tare de tot. Îmi place mult, fiindcă «ţinteşte scurt» chestiunea, iar aceasta n-o poate face oricine. În sine, dar numai în sine, antimaneaua adioului ţine şi ea. Scârba – pe care versurile nu se feresc fariseic să folosească nuri estetici – este de proporţii cosmice şi halucinantă, aşa cum se răsfrânge asupra vieţii oricărei persoane. Scrieţi o poezie care scuipă estetic şi cu flegmă autentică «marea vieţii ridicându-se» a actualei lumi expirate/manelizate şi care cântă la ţambal paralizia «viforului ispitelor». Rămâne de văzut spre care «liman lin alergaţi, strigând», ca Iona: «Scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive»:  spre al Bisericii sau spre al lui Iona, spre al lui Heidegger sau spre al lui Rimbaud? Oricum, strigarea din «Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea» se aude înalt, seriosul ei este convingător până la capăt. Ici colo versurile înţeapă social, dar în genul banditesc şi cuceritor a lui Villon, încât n-ar fi exclus, ca-ntr-un târziu, să fie preluată de lumea multă sechestrată-n blocuri şi nu doar de «doi tâmpiţi şi-o tâmpită».
Editorial vorbind, aţi realizat mai mult decât un volum de versuri şi vă asigur că harul editorial al cărţii a fost cel care mi-a asmuţit răbdarea. OZN-ul poetic şi literar pe care l-aţi produs ţipă după un evreu priceput în publicitate. Azi dimineaţă am fost pe recepţie activă şi binecuvântată circa două ore, fără întrerupere.
Vă felicit şi pentru viitorul pe care vi l-aţi ales. Singurătatea dumneavoastră viitoare vă va prii enorm: vă va lega subit de Singuratecul cel mai evacuat, şi încă din propria Sa lume, dăruită nouă illo tempore şi de unde aproape că L-am trimis la pensie!
N-am citit în poezia actuală nicio disperare mai plauzibilă şi mai pătrunzătoare ca a vorbirii dumneavoastră poetice. Dacă vă veţi înrudi poezia cu psalmii, veţi putea ţinti şi mai sus, acolo unde aerul devine văz + Duh.
Genul acesta de laudă «suspectă de encomiasm» îl emit foarte, foarte rar.
Credeţi-mă! Primiţi vă rog întreaga mea prietenie şi consideraţie.”
― Sorin Dumitrescu

Puteți viziona evenimentul de prezentare al cărții aici.

Tags: bibliotecă: Poezie, Lucian Vasilescu, Rentrop & Straton