Intimitatea mea
e această barieră electrică
prin care te las să treci
pentru că-mi eşti drag,
cu inima ta hăituită şi bormaşina
cu care-mi faci semne frumoase în memorie,
şi teama asta bolnavă
să nu mor
înaintea ta,
mişti degetele pe
pe piele
şi distrugi
toate celulele radioactive, urmele
abuzurilor,
coşmarul în care am stat o vreme
scufundată
ca într-o cadă plină, plină
cu frică,
ieşim în stradă şi sângele nostru nociv luminează tot oraşul,
e un fel
de a înfrunta totul,
dragostea noastră e cea mai sinceră
scenografie, ne încolăcim unul de celălalt şi asta înseamnă
sigurantă, o linişte dementă în minte
în care totul
pare posibil,
mă săruţi
şi în gură
se zbat violent
tot felul de insecte.
Share This Post
Recent Posts in Area 51
6 Comments
Îmi place foarte mult: ”cu inima ta hăituită şi bormaşina/cu care-mi faci semne frumoase în memorie” și tot poemul.
ultimul vers mă nemulțumește, e vag “tot felul de” acela, cred că se poate mai bine de-atât
Mulţumesc pentru feedback, dragilor. Claudiu, o să mă mai gândesc cum să schimb acolo 😉
O poezie dragutita, de vara asa. As paria ca poeta e totusi tinerica, se cam simte asta. E bine daca-i asa, daca vorbim de o poeta matura, atunci se schimba calimera. 😀
Acum cateva chestii punctuale:
– are dreptate preacinstitul Komar referitor la ”tot felul” acela;
– ma irita la retina zona asta: ”ne încolăcim unul de celălalt şi asta înseamna/ sigurantă, o linişte dementă în minte”, pentru ca siguranta si dementa nu prea se pupa in mintea mea;
– poate ca-s prea multe epitete suparate pe viata (bolnava, radioactive, nociv, dementa);
Inchei urand succes pe ramura tinerei (spre) poete.
frumos text, felicitări! poate “se zbat violent / insecte precare”, nu știu, zic și eu…
Retorismul îi prinde bine, mult mai nuanţat aici decât în celelalte două poezii, apoi efectul aproape că se spulberă odată cu artificial melancolizantul “mă săruţi”, însă reuşeşte miraculos să se redreseze imediat, în numai trei versuri de final, cu acea imagine pe cât de simplu construită, pe atât de neaşteptată.