I-am cunoscut poezia prin intermediul unei colege de la facultate, care scria pe-atunci o teză despre poezia noastră douămiistă. Ea e principala vinovată, nolens-volens ea m-a pus la zid. Deși titlul îmi sugera o delicatețe atroce, mă așteptam să citesc versuri „mai mainstream”. Nu mi-a luat mult timp să înțeleg unde mă aflu și m-am lăsat înhățat de bunăvoie.
Între 2011 și 2014 am beneficiat de o bursă de studii la Universitatea ELTE din Budapesta. Acest interval a coincis cu perioada descoperirii poeziei-zen marca Bănescu. Drept să spun, antologia Zidul de mătase (Casa de Editură Max Blecher, 2011) – fidelă propriului titlu oximoronic – m-a însoțit în cele mai diverse locuri: ștrand, cimitir, parc de distracții (da, eu și Virgil am urcat în acele carusele ce-ți dau impresia cufundării în cer). Nu l-am menajat nici față de locurile artificiale, față de chinezării, cele care l-au inspirat pe regretatul poet. Prin aceste intimități am reușit să-i asimilez versurile, câteodată chiar să nutresc impertinenta iluzie că eu sunt autorul lor. Și, de-aici doar un pas până la Selyemfal.
În vara lui 2014, editura budapestană Syllabux mi-a propus să traduc un poet român contemporan. Am aplicat pentru o bursă NKA (Nemzeti Kulturális Alap – Fondul Cultural Național din Ungaria), am câștigat și m-am apucat de treabă. Au fost rodnice atât comunicarea cu poetul cel citit-printre-rânduri, cât și colaborarea cu Nagy Lajos, redactorul traducerii, totodată un veritabil și de neînduplecat Pan al interculturalității româno-maghiare, cu Rindó Klára respectiv Szabados Tamás, editorii.
Jocurile versului bănescian m-au fascinat de la prima lectură: relația elicoidală dintre artă și viață, puseurile sincretice învăluite în mătase, imaginile generate din propriile consistențe, identitatea dintre trup și suflet („și spun / și nu voi înceta niciodată să spun: / trupul meu / este sufletul meu”), respectiv somnul și trezia experimentate ca stări ale căror porți se întrepătrund la infinit. Duioasă și dârză în același timp, poezia lui Constantin Virgil Bănescu, de-a lungul acestei aventuri literare, a devenit parte din mine.
După traduceri în germană, spaniolă și slovenă, iată că poezia lui Bobiță cunoaște un nou spațiu de circulație, Ungaria. Selyemfal reprezintă omagiul meu adus operei regretatului poet, în semn de recunoștință pentru noul alburn spiritual cu care aceasta m-a învelit. Acum știu: zidul de mătase este un zid deschis.
Vreau să le mulțumesc pentru disponibilitate părinților poetului, dlui Constantin respectiv dnei Doina Bănescu și, implicit, lui Claudiu Komartin – poate un al treilea părinte al lui Bobiță.
Mihók Tamás
Selyemfal (Syllabux, Budapesta, 2015) are 213 pagini și poate fi comandată aici (pe teritoriul Ungariei) sau aici (în România).
Zidul de mătase (Casa de Editură Max Blecher, 2011) poate fi găsită aici.
Tags: Casa de Editură Max Blecher, Claudiu Komartin, Constantin Virgil Bănescu, mihok tamas, Syllabux, traduceri
