mă emoționează orice.
distanțele istovitoare și migrația păsărilor, când mă gândesc la cele care
se prăpădesc pe parcursul drumului.
strategia prin care se încălzesc pinguinii.
rapiditatea cu care se distruge planeta.
pozele de pe vremea când totul era alb-negru
însăși viața ta,
mai puțin ce-mi aparține.
e dreptul meu să mă lovesc cu capul de pereți.
e dreptul meu să întâmpin durerea cu ceai și biscuiți și să pun
firmituri de pâine la geam pentru 40 de zile.
poate că sufletul tău cutreierător n-o să ajungă aici
să le ciugulească
dar daca una din păsările acelea, care tocmai a supraviețuit
unui zbor dinspre nord
se așează dimineața lângă geam și mănâncă o singură firmitură
un dezastru a fost amânat și n-o să salvez eu lumea, n-o să opresc foametea
n-o să n-o să n-o să atât de multe lucruri
dar pentru firmitura aceea sunt
multumită.
Bună, Andreea!
îmi place poemul dar sunt câteva lucruri care nu-mi sună bine: ”la cele care se prăpădesc” de reformulat și ”drumului” nu prea arată bine în alt vers. când l-am citit prima dată n-am observat punctele și parcă a fost mai bine, mai ales în prima strofă. ”însăși” de la ”însăși viața ta” cred că e cam inutil acolo. ”cutreierător” parcă e din altă parte. vezi la ”supravețuit”. mi se pare că de la ”sufletul cutreierător” încolo nu prea merge cu prima parte care mie îmi place foarte mult.
Mulțumesc, Cristina! Mi-am dat seama că sunt câteva nepotriviri și nu-mi place nici mie finalul, așa că o să văd ce și cum modific. Iar sugestiile tale mă ajută.