Există câte o piatră pentru fiecare om.
O piatră doar a lui.
Sunt pietre așezate cuminți în caldarâm
sau îngropate în nisip, uitate pe fundul mării,
ascunse adânc în pădure, sub mușchi verde și frunze ruginii,
măcinate în concasoare, turnate în blocuri de beton,
sunt pietre cu forme frumoase, așezate pe socluri
și sunt altele îndelung șlefuite, translucide, asemeni Măiastrei lui Brâncuși
închipuite să strălucească până departe,
sunt pietre care zboară din praștie
să omoare Goliați
sau doar ca să spargă geamuri
sau doar ca să zboare
și încă
nenumărate pietre sunt.
Sunt pietre
prea mici ca să fie păstrate
altfel decât înăuntrul pieptului;
în unii oameni piatra se topește
și omul rămâne cu pieptul gol pe dinăuntru,
într-alții e îmbrățișată strâns de fapte, de ochi, de speranță, de zâmbet
până ce piatra începe să lumineze
smarald sau safir sau rubin sau altceva
după felul omului
ce-i poartă de grijă.
Fiecare om are o piatră care este numai a lui.
Când nu mai suntem, pietrele noastre rămân
împreună
să dea seamă
de trecerea noastră prin lume.
Tags: Victor Potra