Există câte o piatră pentru fiecare om.

O piatră doar a lui.

 

Sunt pietre așezate cuminți în caldarâm

sau îngropate în nisip, uitate pe fundul mării,

ascunse adânc în pădure, sub mușchi verde și frunze ruginii,

măcinate în concasoare, turnate în blocuri de beton,

sunt pietre cu forme frumoase, așezate pe socluri

și sunt altele îndelung șlefuite, translucide, asemeni Măiastrei lui Brâncuși

închipuite să strălucească până departe,

sunt pietre care zboară din praștie

să omoare Goliați

sau doar ca să spargă geamuri

sau doar ca să zboare

și încă

nenumărate pietre sunt.

 

Sunt pietre

prea mici ca să fie păstrate

altfel decât înăuntrul pieptului;

în unii oameni piatra se topește

și omul rămâne cu pieptul gol pe dinăuntru,

într-alții e îmbrățișată strâns de fapte, de ochi, de speranță, de zâmbet

până ce piatra începe să lumineze

smarald sau safir sau rubin sau altceva

după felul omului

ce-i poartă de grijă.

 

Fiecare om are o piatră care este numai a lui.

Când nu mai suntem, pietrele noastre rămân

împreună

să dea seamă

de trecerea noastră prin lume.

 

Tags: