Nu caut morții să-i descopăr morții,

bătătorească-le gropile cu câte lovituri o pofti,

cu un munte, despicând norii, golindu-i de ploaie,

cu un continent, strivind oceanul, însângerându-l de ghețuri.

Și-ntreaga planetă,

cu toți viii de-asupra oselor până le-ar ridica la cer praful,

ca o șoaptă de aripi mucegăite care înmiresmează apusul,

ca un deșert răscolit de-o turmă de cămile.

Ce ne pasă nouă? Trage-i pe toți câți îi vrei,

trage-i de speranțe, de sfoară, de ce vrei, n-ai decât,

dar uită-ne pe noi, lasă-ne singuri, fiecare-n cerul său

visându-ne viața.