am citit pe undeva că potrivit unui doctor celebru
e nevoie de minimum şapte ani –
atît îi trebuie organismului să se regenereze complet
deci abia peste şase ani şi jumătate o să reuşesc să te elimin complet
din toate celulele mele
futu-i, mă gîndesc cu groază ce-o să fac eu toţi anii aceştia
cînd vor înceta gîndurile alea care produc suferinţă
pentru că repoziţionarea şi reînnoirea organelor durează
între cinci ani şi jumătate şi şase ani şi trei luni
ca să nu mai spun că e nevoie între şase ani şi trei luni şi şapte ani
pentru curăţarea ţesutului cerebral şi curăţarea neurologică
cu alte cuvinte orice poveste de dragoste
e un fel de condamnare la închisoare
cu o durată de şapte ani în propriul trup
în propria minte
poate pentru unii pare exagerat imposibil sau incredibil
dar cu toţii ne-am trezit uneori pe întuneric în singurătate
ne-am surprins propria mînă atît de străină de noi
în mijlocul unei mîngîieri lipsite de obscenitate
şi cu toţii ne-am văzut atît de străini chiar
cu proprii noştri ochi
şase ani şi jumătate într-un fel ar părea că sunt
o mică eternitate în care încă îmi înoţi pe sub piele
încă te străbat curenţii electrici din creier şi zîmbeşti
iar zîmbetul tău se întinde în mine ca o boală
sau ca cerneala de sepie doar că sepia nu dispare
rămîne învăluită în norul acesta întunecat
îţi tulbură minţile şi-ţi fute buna dispoziţie
probabil cu timpul mă voi simţi mai bine şi la un moment dat
se va instaura armonia
dar întrebarea e cît de singur mă voi simţi atunci
cît de mare va fi golul din mine
cine dracu va vrea să fie în armonie cu propria singurătate
aşa ca un cer lipsit întrutotul
de stele?
cum dracu să te trezeşti peste şapte ani ca după un vis urît
să constaţi că ai rămas cu adevărat singur –
patul te înnebuneşte dar ai un ficat superb şi absolut nou
şi doi ochi noi şi absolut goi
în care nu-ţi mai rămîne decît să torni puţină cenuşă
din fotografiile arse cu tine.