Al optulea volum de poezie al lui Daniel Pișcu, Per amorem (Charmides, 2015), reconfirmă o voce originală a Generației 80, cu o dispoziție constantă pentru experiment și angajare textuală. Pișcu demonstrează și în acest volum că este unul dintre puținii optzeciști care își urmează neabătuți traiectoria, rămânând devotat programului „artei sărace”, la confluența fertilă dintre minimalism, artă conceptuală și Pop Art.
„Poezia lui Daniel Pișcu decantează întrebările fiecărei zile. Chiar dacă îndeobște semnele de întrebare nu sunt explicite, ele tulbură banalul cotidian și ludicul textual, cer răspunsuri, închid disperări. Poetul e jucătorul de cărți cu poeme. De aceea jocul are miza mare, e pe viață și pe moarte. Mai există o miză: poezia care se naște din viață, ca să sfideze moartea. Unii trișează la acest joc, unii pierd, unii câștigă. Nu știu dacă Daniel Pișcu câștigă fiecare joc, dar e sigur că nu trișează.” (Ioana Pârvulescu)
„Daniel Pișcu este unul dintre oamenii și poeții pentru care revelațiile și minunile se produc zilnic.” (Șerban Tomșa)
Fina Măriuța și finul Mircea
Fina Măriuţa
bonomă şi pricepută
făcea colacii
şi “pomişorul” la morţi.
Finul Mircea, soţul
ei era un vizor – domnitor
în pervazul ferestrei
de unde vedea toţi trecătorii…
Trecători au fost şi ei.
Unchiul Paul
Până la 14 ani
nu puteam suferi
gustul de pepene.
Unchiul Paul –
semăna cu Sadoveanu.
Elegant.
Hotărât.
Distins.
Şi în îmbrăcăminte.
Mă invita prompt
la masă
ori de câte ori îi vizitam
în Berceni
pe el şi pe tanti Melaniţa.
Mi-l amintesc
în pantalonii de doc alb
şi cu pălăria de paie
de mare gentleman.
Am şi acum o şapcă
de vară, tot de doc alb
de la dânsul.
Mă verifica la Facultate
dacă merg bine
şi dacă am sau nu absenţe.
Pe când aveam 14 ani
m-a dus în piaţa din Lupeni
şi pe tejgheaua de-acolo
a despicat un pepene
mare, verde.
Erau vreo şase-opt
care înfulecau
carnea mustoasă, rozalie.
I-am simţit mereu
căldura şi ocrotirea.
Sper să fie şi el
bine Acolo…
Daniel Pișcu, din volumul Per amorem
Tags: Charmides, daniel pișcu, Poezie
