Dușan Petrovici (n. 1938, Variaș) revine, după o tăcere de mai bine de un deceniu, cu volumul Însemnări atroce (Editura Diacritic, 2015). Emigrat de peste 30 de ani în Germania, unde trăiește și astăzi, la Düsseldorf, Petrovici este o personalitate cu totul atipică a poeziei românești din ultima jumătate de secol. Textele din cartea recent apărută la editura timișoreană condusă de poetul Adrian Bodnaru îl readuc pe autorul Nopților westfalice în fața publicului din România, impunându-l, dacă mai era nevoie, ca pe unul dintre cei mai valoroși autori ai generației sale.

Dușan Petrovici a debutat la începutul anilor ’70 cu un volum care avea să primească premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Lebede ale puterii (1972). Au urmat alte opt volume de poezie, printre care Obiecte pierdute (1980), Autobiografie ermetică (1992), Zaruri de apă (1999) și Nopți westfalice (2003). În 1994 i-a apărut o ediție bilingvă (română-germană) intitulată Erotica ermetică / Die hermetische Erotik.

 

*

luați aminte: noi suntem niște morți

care se joacă de-a poezia

când poezia-i neputință și durere

mușchiul de oțel al morții

un jurnal atroce ținut pe cruce de iisus

o lampă de petrol luminând în grajd nevroza animalelor

și iarăși neputință și durere

cuțit înfipt în pieptul bibliei ca într-o pâine

noi suntem niște morți și asta e o poezie

ophelia plutind pe apă în rochia-i de mireasă

cutia cu cremă de ghete pentru cizmele lui cronos

lacrima melcului ce-și plânge consoarta

poezie: un bărbat mort lângă femeia-i moartă

 

*

tot ce ating e împotriva mea

pentru că viața e imposibilă

dau de uși ca niște ghilotine uriașe

bate și ți se va deschide e o mare minciună

predicatorii devin ironici și reci

iar mamele își îndoapă plozii cu gume

pentru că viața e imposibilă

mă consolează librarii naivi

ce-și scot cărțile vara în stradă

și le înșiră pe tarabe ca pe niște morți

iar eu nu le ating

ca să nu le stric somnul

 

*

departe-i orașul cu păpuși în doliu

departe-i mitteleuropa

un kolhoznic desculț sunt

și scriu numai cu pana de gâscă

a fost oare totul numai un vis o vânare de vânt

mormintele zac și acum ca niște piane obosite

părăsite de muzicienii cei mari

dar cicatricea pe care o purtăm e ban de aur

e nestemată

iar cel care scrie e un om simplu

cel care scrie e un om simplu

 

(Dușan Petrovici, din volumul Însemnări atroce)

 

 

Tags: