Un semnal editorial trimis redacției de scriitorul Paul Vinicius.

Câteodată, „boala” statului cu orele pe Facebook, dincolo de gustul amar al pierderii timpului fără prea mare folos, ba chiar prin defavorizarea și întârzierea rezolvării unor probleme cu mult mai reale și mai stringente, îți oferă, din când în când și satisfacții, sub forma găsirii unor informații interesante, a citirii unor texte incitante care te-ar putea predispune pe măsură, dar, mai ales, prin posibilitatea de a întâlni oameni de calitate în domeniile care te interesează, oameni care îți pot deveni în cele din urmă prieteni și nu numai în mediul virtual. Așa mi s-a întâmplat acum aproape patru ani, când l-am cunoscut pe Radu.

Radu Bata – pe pseudonimul lui facebookistic Thomas Man –, scriitorul, conaționalul nostru trăitor, de vreo 25 de ani, la Grenoble (Franța) și inventatorul „poezetei” (specie lirică mai aeriană, mai jucăușă și mai puțin catolică și sobră decât Papa, respectiv Poezia), se află la o a doua ieșire în spațiul beletristic românesc cu un volum de poezete, intitulat „Descheiat la vise” (Editura Brumar, Timișoara).

O carte ingenuă, pentru copiii de toate vârstele, de la grădiniță și până la pensie, o carte plină de culoare, soare, păsări, nori și fluturi, având mereu, în orice anotimp ai citi-o, o prospețime primăvăratică care te îndeamnă la joacă. Volumul a fost lansat recent, la ultima ediție a Târgului de Carte „Gaudeamus”, beneficiind de prezentările elogioase făcute de Mircea Cărtărescu și Robert Șerban, la care am să adaug și recomandarea mea personală. Iată un poem, cules la o deschidere aleatorie a cărții:

 

cherchez l’erreur

  • de ziua copilului bătrân

 

suntem înconjurați

de mașini

care mai de care

mai înfigărețe

mar hrăpărețe

mai performante

cu motoarele turate

gata de câștig

gata de accident

consumând zece litri de sânge

la suta de minute

 

și eu

pe contrasens

cu mașina mea

de scris

fără majuscule

fără plan de carieră

fără control tehnic

mereu gata de șotron

pe autostrada vieții

 

Tags: ,