Revista de studii postumaniste și teorie critică Post/h/um lovește din nou, de data aceasta cu un număr dedicat temei copilului. Cel de-al patrulea număr al revistei cuprinde articole precum Ce este copilăria de David Kennedy (în traducerea lui Florin Buzdugan), Inventarea copilului și sexualitatea de James R. Kincaid (în traducerea Cristinei Stancu), Copilul postuman: eueueu de Karin Murris (în traducerea lui Vasile Mihalache) sau Cazul „Peter Pan”. Imposibilitatea literaturii pentru copii de Jacqueline S. Rose (în traducerea Sînzianei Cotoară) – texte profund șocante și demistificatoare, de natură să suscite dezbateri aprinse (cu, desigur, condiția ca și cultura noastră să suporte dezbateri, nu numai cultul monologului).
Lansarea revistei are loc pe data de 27 aprilie, la ora 20.00, unde Daniel Clinci și Vasile Mihalache vor juca rolul de „corifei dâmbovițeni ai postumanismului” (formula nefericită îi aparține lui Octavian Soviany) alături de Mihai Ene și Iulia Militaru, cărora li se alătură și Anca Bucur cu „o muzică de un așa fel încât să vorbească tot ce uităm noi să spunem”. Invitația este secondată, între alții, și de Vasile Ernu, care subliniază apăsat caracterul independent al revistei: „Nu e scoasă de universităţi sau de academii. Nu e scoasă de instituţii de cercetare cu bani de la stat. E scoasă de nişte “luzări” de o precaritate de care cei “plătiţi” să facă astfel de lucruri ar leşina doar la ideea că aceşti oameni încă mai trăiesc. Cum de reuşesc să facă o astfel de revistă asta numai ei ştiu.” Mai știu și alții, dar tac mâlc!
Tags: Anca Bucur, cristina stancu, Daniel Clinci, David Kennedy, ERica Burman, Florin Buzdugan, Iskra Pavez Soto, Iulia Militaru, Jacqueline S. Rose, James R. Kincaid, Joanne Faulkner, Karin Murris, Mihai Ene, Post/h/um, Postumanism, Robert Pepperell, Sînziana Cotoară, Vasile Mihalache