Ghe Adacor: Manifest pentru Proteus

Ghe Adacor (a.k.a. Marian Neguțu) s-a născut pe 11 ianuarie 1988, la Ploiești. În 2010 a absolvit Facultatea de Litere și Științe, specializarea română-engleză, a Universității Petrol-Gaze, Ploiești, iar doi ani mai târziu programul de masterat Studii Culturale, în aceeași instituție. A publicat poezie și proză în reviste și antologii din țară, dar și din Italia și Australia. În 2013 a fondat și coordonat revista culturală online R.O.C.A.D.A., din care au apărut șapte numere. Este pasionat de animație și artă, atât tradițională cât și digitală. Câteva dintre lucrările sale experimentale au apărut în publicația online The New Postliterate și în antologia internațională Alpha Bet a Test: Language in the Act of Disappearing, Ed. Eye Em Eye Books, 2015. În februarie 2016 o lucrare i-a fost selectată pentru expoziția colectivă Intuición Estética, în Cordoba, Mexic.

Manifest pentru Proteus

sau

Despre poezia straturilor

Am podul plin cu experiențele voastre personale, cu diafan și exaltări ale iraționalului. Poezia a ajuns o baltă de confesiuni și reacții. Proasta înțelegere a omului, a lumii și a culturii a dus la percepția realității ca antipersonală, oficială și coruptă, iar răspunsul poeților/poetelor a fost apelul la subiectivitate ca principală formă de cunoaștere. Un demers care se manifestă prin strategii diverse, de la glorificarea individualului, privatului, în opoziție cu formele corupte, până la un suprarealism scremut. Strategii ancorate în reactiv. Poezia ca o broască de laborator. Poetul apasă pe întrerupătorul cu reacții, gesturi, apoi îți spune: „Uite, e vie!” Și el chiar este convins de asta!

E timpul ca poezia să redevină responsabilă, renunțând la reactiv și asumându-și locul pe care îl are în construcția realității. În secolul al XXI-lea, să negi sau să ignori că trăim în și prin limbaj reprezintă o invalidare (pe toate planurile) a poeziei. Lumea trece prin transformări majore. România s-a schimbat și ea. Schimbările socio-economice, dezvoltarea tehnologiei au creat noi raporturi de putere și noi triburi, cu limbaje diferite, dar care se întâlnesc și relaționează, online și offline. Poezia pe care o propun își asumă limbajul ca formă principală de cunoaștere, dar nu cu scopul de a dovedi teorii sau fantasme politice, așa cum au făcut mulți poeți ai limbajului din Lumea Veche sau Nouă, ci în numele propriei puteri. Sunt lumi în limbaj

despre care omul nici nu poate visa și texte pe care nu ți le poți aminti, doar repeta.

O poezie antiautenticitate
(mi-am uitat autenticitatea în cealaltă geacă, cea de firmă).

Ridicarea din simulacru spre simulare e adevărata miză, calea spre sinceritate.

Ego? Experiență personală? Experiența presupune o voce centrală, personalul e deja o condiție plurală.

Epoca lui poli – polifonie polițienesc politic. Multiple influențe, culturi,

……………………………………………………………………………………………………………………..de vedere. Omul stă alături de alături de linkul către sine, dar nu poate dovedi că nu este robot.

Eu nu sunt noi, un grup, altul, nici ce-am făcut ieri, eu sunt cu ceilalți în disjunctivitate, singurătăți conectate. Îi poți spune rețea, fapt și transcendent la aceeași masă, diacritice integrate și neadaptate, pagină de manuscris medieval pixelată,

e u

și pentru că sunt așa, sunt un autor mai viu ca niciodată.

O poezie care reflectă viața, inclusiv sub digital. Influența digitalului, așa cum s-a dovedit și se poate observa zi de zi, nu se sfârșește odată cu ridicarea ochilor de pe ecran. Ne schimbăm de la nivel afectiv până la nivel fizic. Percepem, reprezentăm și judecăm sub influența virtualului. Spațiul și timpul au devenit maleabile, plurale. Gaura de vierme a tehnologiei a anulat linearitatea, proximitatea și distanțele, a creat straturi geo-temporale care comunică sau nu se întâlnesc niciodată, generează și degenerează. Dislocare și download. Cu d de la delete atemporality?

Cu toate astea, copiii se nasc deja conectați și noi îi întâmpinăm cu un simulacru de poezie de secol XX. Gata cu poezia ca simptom al lumii, e vremea pentru poezia ca lume!

Cititorul a murit, bun venit userului!

Userul interacționează, negociază și visează la noile versiuni. Câte updateuri atâta dramă. Userul nu doar șterge din memorie, se șterge din memorie. Noua poezie este poezia în generare, înțeleasă ca sumă de fenomene care apar când userul se pune în mișcare. De aceea, ea se diferențiază în primul rând în felul în care se arată. Fontul, așezarea, spațiile goale sunt parte a poeziei. Destul s-a scris de parcă cititorul și-ar ține mâna la ochi și ar citi cu urechile. Pagina este și materialitate, spațiu-timp vorbitor. Semnele se pot mișca și parazita.

V         e          r           s           u          r           i           l           e          nu sunt pentru dincolo, sunt pentru userul de acum și aici, care gândește cu ele, nu prin ele. Așadar, expresia este înlocuită de compresie, straturile se suprapun în unități pregătite pentru generare. Știu că sună străin de poezie pentru unii, dar asta nu presupune renunțarea la anumite tehnici și teme. Ba din contră, noua poezie permite orice, dar sub conștiința compresiei. De asta am așezat acest manifest sub semnul lui Proteus, pentru că poezia poate avea orice formă și mod de a fi, dar nu va vorbi până nu e prinsă, ceea ce presupune căutare și acceptare. Poezie care să emane inteligență, nu să cerșească empatie. Poezie pe hîrtie, pe
zid
cu (și pe) corp
pe scenă                       cu hiper și inter,
armonie construită doar din ambient, marginalia unde un cavaler care călărește un melc e la fel de valabil ca pilda din
text                                                                         text

cu tot cu soldații care incendiază biblioteca adus în fața

acoperită cu văl sau fotoșopată

Poezia lui Proteus construiește și consumă. Distrugere? Epoca benzinei s-a dus, suntem în plină epocă a vitrinei, care nu poate fi spartă, căci fiecare om poartă în buzunar una, în care se așează de bunăvoie sau nu, în care intră și când iese în stradă. Poetul nu mai distruge, cel mult face contrabandă.

Poetul scrie pentru că vrea și îi place. Orice altă justificare este secundară sau o minciună, precum nevoia de a da afară. A da afară ține de expresie, care e moartă, sau de rău la stomac. Scrii pentru că îți place și vrei să mai așezi ceva în vitrină, să mai instalezi un add-on, să sondezi un strat, să ridici ancora. Explorare. Universul a fost construit să recompenseze explorarea. Poezia, care a promis să îl redea oamenilor, a reușit să o facă doar când ea și-a asumat rolul de explorator al lumii veșnic schimbătoare, prinsă în jocul straturilor, dar deschisă tuturor posibilităților.

istoria a murit a zis Fukuyama
ba nu a răspuns Fukushima
luând-o prea personal

în timpul ăsta râsul este ca în timpul celălalt
crimele astea sunt precum crimele celelalte
și o frunză cade pe pământ la fel cum o făceau frunzele
de acum o sută de ani

doar noi aici
fiecare propoziție
aduce lângă noi vorbitori pe care nu îi cunoaștem

ce doriți?
specialitatea casei e tava

53 Te iubesc
54 Întoarcerea la Brideshead
55 Tigrii zăpezii

scaunul
nu știe gramatică
istorie
religie
pacea este cu el

mâinile sunt pentru responsabilitate
picioarele pentru fugă
urechile pentru cuvinte și surogatele lor
sute de ani ne-am chinuit să credem că nu avem corpuri
iar acum ele cad grele în noi
în loc să ne căutăm numele căutăm nume de boli
și instrucțiuni ca să devenim din nou/din ou stăpâni
eu am văzut pe stradă omul mergând alături
de linkul către esența sa
și tu vrei să mai înghit parități
de ce îmi înșiri realități
când știi că putem vedea în high definition și înțelege fără definiții
uite-te la noi
între unghia încarnată și fața machiată
distanța e
0

III

pentru cârtițe întunericul este doar
o altă alee nicio teamă niciun vis
răcoarea plăcută și câte o rădăcină
care cântă exclude parabolele
reclame pentru produse care
nu ți se potrivesc ne vom întâlni
într-o zi și înapoi înapoi înapoi înapoi
îngrijorați de inflație și de poștașul
cel nou