Bună ziua!
Felicitări inițiatorilor acestui proiect cultural!
Întrucât văd pentru prima dată, concursul cu rezultate finale, aș dori să cunosc regulamentul de desfășurare, în vederea participării la următoarea ediție!
Mulțumesc!
Salutare Dane.
Dintr-o eroare tehnică postarea ta a intrat la „Area 51” în loc de „Comunitate / Creație literară”.
Am corectat eu și am adăugat etichetele „proză” și „proză scurtă”.
Pentru postările viitoare te rog să selectezi categoria „Comunitate” și subcategoria „Creație literară” și să adaugi eticheta potrivită tipului de text postat.
Mai multe informații aici: http://fdl.ro/despre-fdl-pe-scurt/
Mulțam.
Bună ziua domnule Sorescu.
Dintr-o eroare tehnică postarea dvs. a intrat la „Area 51” în loc de „Comunitate / Creație literară”.
Am corectat eu și am adăugat eticheta „Poezie”.
Pentru postările viitoare vă rog să selectați categoria „Comunitate” și subcategoria „Creație literară” și să adăugați eticheta potrivită tipului de text postat.
Mai multe informații aici: http://fdl.ro/despre-fdl-pe-scurt/
Mulțam.
Nu-i rau. Am rezerve in privinta unor expresii/ versuri care imi suna comun, gen “ramasitele zilei” (este si film), “asuda in voie”, “labirintul liniilor…” s.a.m.d.. Textul curge cu usurinta, semn ca autorul are ceva experienta intr-ale scrisului. Subjectul nu ma prea incanta, are cumva aer de scena cinematografica, e tratat nitel superficial, dar e asa intentionat, drept care perspectiva mea este (si trebuie tratata ca atare) subiectiva. De remarcat: usurinta scrierii. Astept si altele!
nici bine nu e. genul de text care se scalda intr-o zona intermediara [cand vrea sa fie poezie nu este “aici”, ci intr-un “a fost”, genul de versuri remarcate cu minus de dorin; cand vrea sa fie “aici”, pierde definitiv la capitolul lirica, devenind un cadru banal, care nu mai tine de estetic, ci doar de organic], lipsita de relief, care nu iti face cu ochiul la niciun rand.
Iulian, două lucruri:
1. Nu posta texte fără nici un titlu, că nu pot fi accesate și listate ca lumea. Pune măcar trei asteriscuri ***. Acum am corectat eu, ține minte pe viitor.
2. Nu posta mai mult de un text pe zi. De preferință, așteaptă să mai intre un text, două, de la alți membri, astfel încât să nu sufoci pagina.
În plus, îți reduci drastic șansa de a primi feedback. Sunt prea multe texte deodată. Dacă vrei neapărat să postezi un grupaj de poeme (pentru context, relevarea ansamblului etc.), poți să faci acest lucru într-o singură postare. Oricum, îți recomand să nu fie mai mult de 3-5 texte, în funcție de lungime. În felul acesta ai șanse să primești feedback pe ansamblu, în subsolul postării.
E improbabil ca cineva să parcurgă 13 texte postate separat, în aceeași zi, și cu atât mai puțin să comenteze la fiecare în parte.
Aduce aminte de „Ciopârțilă” de Tiberiu Utan. Dar mi-e teamă că tipul acesta de scriere a ieșit definitiv din „trend”, chiar dacă publicul sunt copiii. În plus, un personaj ca Săndel, inginer, care umblă cu „șaibe, sârme, piulițe”, nu mi se pare foarte apetisant pentru puștimea obișnuită cu smart-phone și tabletă (deși să zicem că înțeleg miza educativă). În fine, eu m-am amuzat, de văzut cum reacționează „publicul țintă”.
Posibil, Victore! Este o poveste legată de tatăl meu, care a lucrat într-o fabrică de motoare. In memoriam. Un roboţel care începe să vizeze.
Pe “Ciopârliţă” nu l- am citit, aşa că nu ştiu ce să zic.
Mulţam de lectură.
Pare mai mult o povestire tăiată scurt, pe linii de imagine/acțiune. Nu e rău scrisă, de vreme ce m-a prins și am citit-o până la capăt, dar:
1. începutul e extrem de ciudat „nu fac diferenţă dacă jucam teatru” – nu înțeleg ce vrei să spui aici.
2. cade la final, nu ai nici o rezolvare pe tramă, urmăritorul pur și simplu se pierde pe drum, așa, ca din întâmplare.
3. nu ai un deznodământ, finalul e lăsat în aer.
4. mă întreb dacă e poezie sau proză tăiată pe versuri. Să vedem ce mai zic și alții în privința asta.
După părerea mea ai în prima strofă câteva expresii și un tip de discurs care este disonant cu restul textului. Nu știu dacă este intenționat sau nu, dar începutul are un aer solemn-vetust.
„umbra celor căzuți în război”, „falangă”, „poezia marilor doruri”, „plămădirea” – sunt expresii cu aromă arhaică.
„se strânge”, „se geme”, „se câștigă” – exprimare ante-optzecistă, de factură nichitiană (nu că nu mi-ar place Nichita).
De la a doua strofă poemul îmi pare că curge altfel, și e coerent. Îmi place îndeosebi începutul strofei a doua – „câteodată îl privesc pe bogdan de parcă ar fi puloverul vechi,// pătat de saliva iernilor când tușea. de sudoarea oamenilor cu care împreună// croiau calea pe stradă” – și ultima strofă.
Hm, e un fragment din altceva?
Practic creezi o stare de impas care este evidențiată la „Zguduit de visul acesta ciudat, Ilian Go se trezi iar viu. Moartea încă nu-l vroia”. Impas care poate justifica o tramă care să meargă fie pe fir psihologic, fie filosofico-metaforic, fie ambele. Însă în loc să dezvolți apoi, tu închizi cercul, ca într-o parabolă. Pe de altă parte finalul cu cântecul nu-mi produce nici o revelație suficient de puternică care să justifice parabola.
Apropos, cred că ai vrut să spui „Lumea nu mai întreabă de tine
Căci lumea a pierit!”, adică „nu mai” despărțit, altfel ar trebui să folosești „doar” (dar nu ar avea înțelesul pe care îl ai în vedere, cred eu).
Mi-e teamă că limbajul discursului interior nu e compatibil cu personajul. Un copil al străzii nu folosește termeni precum „Firmamentul”, „cloroză”, „enoriaşii”, „contorsionează”, „Cel de Sus”, „simfonia”, „fantoşă”(!!!) etc.
În plus trama e cam subțirică, nu prea se întâmplă nimic.
Întâmplarea face că am scris ceva exact pe subiectul ăsta, poți să arunci un ochi aici ca să fie mai clar ce vreau să spun: http://fdl.ro/2015/01/mantuirea-lui-gaza/
Ziceam de discurs interior, evident că mă refeream la ce și cum gândește.
În rest, dacă tu crezi că un copil al zilelor noastre (nu doar al străzii, unul mediu) stăpânește conceptele astea, înseamnă că stăm bine. Eu a trebuit să mă duc pe dex-online ca să aflu exact ce este cloroză.
Da, mulțumesc pentru observație.Am corectat. E de sine stătător textul, știu uneori mă grăbesc să închid prea repede, probabil să nu bat câmpii! :). Încerc să scriu fără a premedita nimic, și uneori accelerez textul, nu mai am răbdare.
aș vrea și eu să știu cărui fapt se datorează această distorsiune a realității, pentru că nu știu în ce scenariu posibil, așa cum spune și victor, realitatea asta în care trăim poate produce genul acesta de abordare discursivă. groaznic de forțat și artificial contruit textul.
eu zic că e un text fad și mult prea prozaic. și dacă ai ales să-l construiești prozaic, măcar ideea trebuia exploatată altfel, așa e doar neinteresant.
am atins cota maxima de lejeritate,atunci cand l-am scris. stii de ce?pt. ca imaginile mi se derulau in minte (ca pe o banda magnetica). cred ca textul ar putea fi transpus intr-un film de fictiune bazat pe fapte reale.
va multumesc pentru pareri.
începi cu un vers care nu culisează pe text, reluarea lui mai jos, cu schimbarea actantului, nu vine decât să-i confirme inutilitatea, apoi intri într-un construct senzorial în relație cu orașul lichid și inaccesibil, chestie care nu-mi spune mare lucru. după care așa și pe dincolo, se topește geamul, se mai topesc chestii și iaca se produce integrarea printr-un previzibil proces de lichefiere. treaba e că textul rămâne într-o zonă convențională și călduță, nu-mi dă nimic inedit și nu face nici măcar tranziția către altă idee. măcar, dacă mergi pe stare, mai umblă puțin la dereglarea simțurilor, altfel aria rămâne previzibilă și monotonă.
Foarte interesant articolul. Având un nou Președinte, tind să cred că românii au ales o schimbare mai ales în domeniul Culturii, mai ales că acesta are și o carte scrisă. Ăsta ar fi primul semn că suntem pe drumul cel bun. Am mari speranțe că își va îndrepta atenția si spre USR. E foarte dureros să afli că și Arta în sine este afectată de corupție, gândindu-mă că Arta este peste Bani. Se pare că în ziua de azi, în țara noastră, poți cumpăra și viața. Lăcomia strică România.
am mai spus asta. de prost gust ar fi ca juraţii (criticii literari în frunte cu n. manolescu) să nu fi scris niciodată elogios despre gabriel chifu şi să fi scris exact depre ceilalţi.
acest lucru (dând la o parte ceea ce a relatat mircea martin) ar fi suficient pt a privi cu o mirare crescândă acest juriu, această decizie.
să scrii încântat despre marta petreu, despre mircea cărtărescu ş.a. şi să te chinui să găseşti ceva spectaculos, ceva care să iasă din rând despre gabriel chifu într-o recenzie căznită şi, cu toate acestea, să acorzi premiul celui din urmă este uimitor, jenant, penibil, halucinant.
asta e chiar mai rău decât dacă nu l-ai citit deloc şi-i dai premiul pt că vrei. aici ai 50 % şanse să fie fenomenal. poate îţi iese.
nu le-a ieşit.
cititorii citesc, criticii nu prea o fac.
eu l-am răsfoit şi mi s-a părut de necitit. nu pot să spun asta despre cărtărescu sau liviu ioan stoiciu, sau ioan moldovan sau mulţi alţi.
cred că versul ăsta dezechilibrează poemul şi trebuie în mod clar rescris: “sacoșele mele de oxigen explodează în burta preotului din sat”
în rest, nu-i găsesc hibe dpdv tehnic, dar nici nu pare să ajungă undeva. poem de atmosferă, suprarealist, cum s-a spus, cam încărcat şi nu ştiu dacă nu cumva e grăbit, dacă versul cu frumuseţea e chiar finalul poeziei, eu aş zice mai degrabă că nu
nu-mi place că abuzezi de două procedee: 1. despărţirea în silabe a cuvântului (efectul e slab, nu scoţi mai nimic din el nici la “vâscos”, nici la “în-sfâr-şit”) şi 2. sintagma “lipit(ă)degeam”, aşa, într-un cuvânt. a mers o dată, de două ori, deja când am văzut că şi limba e “lipitădegeam”, nu te-am mai crezut
ce reuşeşti să faci bine e tensiunea semantică, ritmul textului e bun, tăieturile sunt mai mereu la locul lor încât să-i dea o cadenţă care m-a prins (şi care-mi aminteşte, de departe aşa, de poemele lui urmanov din “sushi”)
mai scoate din “eu”, cel puţin acolo, înspre final, al doilea e în plus
După părerea dlui N. Manolescu, dl G.Chifu a meritat premiul M.E. de la Botosani, ca şi premiul pt. roman al Fest. de lit. de la cluj, ca şi premiul USR de acum doi ani, ca şi… etc. Mă rog, în toate aceste cazuri, dl N.M. îşi riscă ştirbirea prestigiului doar dacă ar avea niscai interese strict personale. Unii spun că ar împărţi premiile cu cel premiat, dar dacă am crede asta ar fi absolut oribil şi penal, deci eu,unul, nu pot crede asta. Mai degrabă cred că dl N.M. este de o onestitate infailibilă, până ce se va dovedi că nu este aşa. Problema nu cred că este la dumnealui, ci, în primul rând, la juriul de la Botoşani. Acel juriu trebuia să-şi dovedească obiectivitatea şi onesta valorizare a candidaţilor, fără să permită eventuale intruziuni şi influenţări ale votului dinafară. Adică, dinafara hotărârii finale, corecte şi de nezdruncinat a hotărârii sale. Deci, dacă lucrurile au ajuns până la a genera acest megascandal, juriul este de vină, în primul(repet)în primul rând. Iar rezultatul trebuie să rămână cel care este. Doar că membrii juriului este cazul să roşească puţin, la obraz, desigur ! (…)
“mă las ajustat de glasul maşinii de tuns” e o construcţie greoaie şi întortocheată care riscă să piardă cititorul de la primul vers.
“cu bolboroseli” – în plus
“ca o suită de înjurături” – comparaţie uşurică, poate ieşi conjuncţia “ca”
“şi şterg de praf culorile dragostei cu palma umedă” – la fel, construcţie greoaie, dulceagă (“culorile dragostei”) şi care geme de determinanţi; ai în acea strofă, în trei versuri succesive: “de nelinişte”, “de familie”, “de praf”, găsesc de obicei neîngrijite şi supărătoare construcţiile de felul ăsta
fără “cu siguranţă”, e genul de spunere care arată exact lipsa de siguranţă – strofa poate merge şi fără el, so why do you use it?
intenţia e bună, imaginarul e atrăgător, realizarea cam suferă din punct de vedere tehnic, de la primul vers: “de ani de zile…” până la “aceeaşi casă care…”, spunerea pare nefirească şi împiedicată, strangulând versurile şi imaginile bine construite ale poemului
o să rescriu versul cu sacoșele, dar de ce crezi că dezechilibrează poemul? (în afară de -șele/mele, care mă cam stresează)
nu e grăbit, l-am modificat de atâtea ori încât nici nu mai știu dacă versul cu frumusețea era ultimul, cel mai probabil nu.
scriu cam încărcat (și nu ajung nicăieri), sunt de acord, working on it…
Mulțumesc pentru părere!
Tehnica literară, maniera în care este scris, impecabilă, de invidiat, dar lipsește acțiunea. Consider că viața unui text trebuie să se apropie de viața unui scenariu, rapid, concis, belicos, trăim în 2015 nu?! Frumos scris!
da, exact asta este: o proză poetică (sau confesivă, ia-o cum vrei) complet lipsită de acţiune şi de dialog. asta am vrut să văd, dacă se poate, şi mai ales cum ar putea suna. mulţumesc pentru trecere
sunt ani de când soarele însuflețește machetele.
covoare de cabluri străzi trase cu markerul
ajung până în deșerturi. umbra clădirilor e racoroasă,
scorpionii rămân îngropați în nisip.
la următoarea explozie a asteroidului în atmosferă
pietricele vor cădea vor forma dune.
dar noi vom rămane în continuare pe pământ
în haloul de sticlă. pentru că e suficient să apeși
command s.
și se aude vocea comandantului care spune
acum, luptați
și viața este salvată. în exterior se formează
mereu aceleași bule de apă.
nu mai avem degete nu mai putem să ne atingem,
să ne distrugem unii pe alţii şi asta doare
privim răsăritul. dragostea noastră comună, conectată
umple balonul.
ramificații subțiri încep să cucerească
spațiile goale paturi în care îmbrățișările noastre
se repetă, mișcări diferite, situații distincte conduc
spre aceeași imagine, spre un rezultat previzibil.
încapsulată în praful roșu, aceeaşi casă
zboară dintotdeauna, ne ține de cald și de foame,
împiedicîndu-ne să ne sinucidem, înainte de răsărit.
e o variantă, o rescriere în felul meu, poate găseşti utilă vreuna dintre sugestiile făcute
mulțumesc, nu mă așteptam.
îmi este de folos. la refăcut texte am tendița de a tăia prea mult și de a dezmembra total textul, uneori renunț chiar la el, considerând că nu prea merită. varianta mi se pare perfectă, poate cu excepția acelui “previzibil”, la care o să mă mai gandesc .
şi nu poţi spune “cu ochii de gheaţă verde”, “prin simţ olfactiv detectezi urmele”, “mimezi tăcerea c- un gest pe buzele lui”, “îi inscripţionezi regiunea inimii”, e clar de lucrat pe asemenea construcţii şi exprimări
trebuie tăiat fără milă în textele tale “rămuroase”
încearcă, în primul rând, să eviţi naivităţile şi contorsionările, care nu au loc în poezie – aici trebuie ca expresia să fie contrasă, directă, poemul să aibă un ritm şi o simplitate care să mă convingă; deci fă ceva cu: “sub formă de”, “un tip cu vârsta depășită de 50″ (unde, când ai spus sau ai auzit rostit aşa ceva?), “și dacă se studiază fruntea se deslușește semnul de la naștere”, “mușcată suculent de sânii ca niște prăjituri conice din gelatină” (trebuie să hăcuieşti şi să uiţi asemenea frazări), “tușește mașinal”… topoganul? mi-e teamă că nu există un asemenea cuvânt în limbă română
poezie copilăroasă şi dulce, de “tinere condeie”. nu ştiu, poate că un întreg volum cu asemenea versuri poate fi o carte pentru copii (deşi poate că nu tocmai pentru copiii din zilele noastre) foarte simpatică.
Sa inteleg ca nu-ti place poezia.Ce ar trebui sa fac, literar vorbind?
Prefer să scriu poezii pentru copii sau pentru cei ce au suflet de copil…Nu mi-am propus să intru în lumea postmodernistă .
Multumesc!
acest text se vrea a fi un poem in proza.
nu stiu daca voi reusi sa uit asemenea frazari. si nu stiu daca vreau.
si cred ca nu mai vreau sa conving pe nimeni de nimic. iti multumesc.
ciudat, mie mi se părea că e un poem în versuri (poemul în proză este, de obicei, scris sub forma unei proze). în rest, dacă nu ai nevoie de comentarii sau observaţii, ci de o vitrină în care să-ţi expui textele, puteai spune aşa şi nu mai comentam nimic…
asa am vrut sa asez textul. doar ca m-am saturat sa mi sa impuna sa scriu dupa anumite paradigme. nu e vorba de “vreo vitrina”, doar ca vreau sa ma exprim ca mine.
“ca tine” te exprimi, cel puţin deocamdată, prost, dragă Dana Ungureanu. şi uneori prinde bine un comentariu constructiv. aşa evoluezi, nu cu aroganţe şi cu ochi daţi peste cap
Când m-am înscris pe acest site mă aşteptam ca cineva să-mi dea o părere despre poezii(mai am una).Dacă mă iau după răspunsul dat cred că am greşit adresa.Va trebui să caut unul cu poezii pentru copii .
Alin, postează te rog în Area 51, poezie sau proză sau ambele dacă vrei. Când postezi un text, alegi de la categorii, din dreapta. Dacă nu bifezi nimic se duc automat în Comunitate.
sincer să fiu, poeziile care au un asemenea conţinut (şi “publicul” menţionat mai sus) ar trebui să fie cadenţate, ritmate, rimate, altfel nu prea înţeleg de ce nu sunt proze scurte. adică Elena Farago, Ana Blandiana sau Constanţa Buzea au făcut (şi) o astfel de literatură. copil fiind, am citit şi eu asemenea versuri (scrise chiar şi de Caraion), dar de regulă aveau rimă, dacă te adresezi unor copii, consider că rima (dar mai ales, repet, ritmul, cadenţa, muzicalitatea versurilor) e o condiţie elementară a unui astfel de demers artistic
Această poezie are ca punct de plecare o proză scurtă publicată și pe site, Bilanț policrom.Îmi place uneori să transform poezia în proză scurtă sau invers.Când scriu poezie nu îmi spun că e pentru copii sau adulți, scriu ce simt pentru cititori, indiferent de vârstă.Rugămintea mea este să citiți și celelalte poezii(voi mai posta)și să-mi spuneți ce părere aveti.Nu mi-am propus să scriu poezii pentru copii.Mulțumesc!
interesantă povestioară, pe mine m-a prins. cu atât mai mult cu cât, locuind în mangalia, constanța o cunosc f bine. am și lucrat câțiva ani, pe vremea împușcatului, când, continentalul mai era în picioare, și, vis-a-vis, anticariatul pe care îl vizitam zilnic.
dar, nu numai pentru asta. în text vorbești de george, și, făcând câteva conexiuni, m-am gândit că nu putea fi decât george vasilievici, iar celălalt, probabil, dan mihuț.
pe george vasilievici l-am descoperit în două mii unșpe, când era prea târziu. poezia lui m-a marcat, dădeam jos de pe net orice text de-al lui, îi citeam textele, mă interesa viața lui personală. când a apărut viseptol am comandat-o [cartea] pe net și am citit-o pe nerăsuflate. tocmai de asta, textul de față mi se pare că are o urmă de nostalgie, cel puțin eu în nota asta l-am citit. nu am să spun cum este scris, nici nu trebuie, mie mi-a plăcut într-un mod deosebit, fapt pentru care trebuie să îți mulțumesc
m-am tot gîndit vreo zece minute la variante de răspuns, am trecut prin cîteva poeme, prin niște site-uri de bancuri, prin bucătărie și mă rog, în cele din urmă mi-am tăiat două felii de salam ardelenesc și una am scăpat-o pe jos
eu i-aș zice iubire în loc de iubitule, mi se pare mai natural și mai curajos și mai ritmat, dar tu știi
poate că demența noastră firească poate rămîne doar demența noastră, e un adjectiv destul de facil și scapi de cacofonie
și da, cred că poți scoate mai mult de la final. una peste alta, șmecher
de ex. versul asta e in plus- “vuia de rafale ca o vijelie”.
mai trebuie aerisit-“in toate direcţiile zburau cu graţie gloanţe”.
si aici explicitezi epuizant-“din camerele cu geamurile făcute zob
cu pereţii muşcaţi de gloanţe”
si aici faci aceleasi greseli”
-“Era o voce ușoară precum glasul unui cerșetor”-era o voce usoara precum a unui cersator
“pentru a năvăli puternic ca o revărsare de ape”-pentru a navali ca o revarsare de ape, nu e nevoie de “puternic”.
cred că exagerezi atunci când te implici prea mult în text, mai ales prin prezența unor diminutive ce țin de emfaza afectivă și care ar putea lipsi: pernuțe, micuți. ar fi de evitat și chestiile moralizatoare. încearcă un ton mai obiectiv, pentru că patosul de genul ăsta, mie unul, mi se pare că duce discursul într-o zonă comună.
mă mai iombești, ioleana?!
nu prea merge, dane. pare o pastișă optzecistă care dă în imposibilele poziții erotice ale lui mihăiță eminescu. o mai ții minte pe aia?
fruntea albă-n părul galben
pe-al meu braţ încet s-o culci,
lăsând pradă gurii mele
ale tale buze dulci
no, am gândit-o singur, nu m-ajută nima, așa că nu te formaliza. și cu textul are, cum să n-aibă? adică zici tu acolo că “mă uit cu un ochi din țeava de apă caldă/ și dau din cap…”, asta una la mână. și “mă ții în lighean deasupra capului”, a doua la mână. iar eu te întreb, incompetent, în ce registru stilistic aceste două poziționări au sens în lipsa lor de funcționalitate? că poate n-am prins eu skepsisul și, tributar unei logici comune sau greșite, nu poci pentru ca să înțeleg disfuncționalitățile astea.
se-ntâmplă, se conturează ceva care-mi atrage atenția în textul ăsta
câteva observații de “așa nu”: “încă odată”, “Desfaci apoi coltul buzelor” (imagine imposibilă, după mine), “mâinile alea pestilente” (în niciun caz “pestilente”), nu au ce să caute ghilimelele acelea de la “data trecută”
și editează-ți mai ca lumea textul, ba are diacritice, ba n-are, spațieri aiurea, folosești excesiv punct și virgulă. în general nu mă străduiesc să citesc un text atât de neîngrijit prezentat, am făcut acum o excepție, fiindcă faci aici ceva care mă interesează și mă solicită intelectual
,, Desfaci apoi colțul buzelor„ și „pestilente„ m -am gândit eu că accentuează tabloul iubitului linșat pe scaunul din bucătărie, dar probabil am exagerat… ( din cauza lipsei de experiență) .Cu „ data trecută„ am înlocuit viața anterioară și vroiam să subliniez cumva. Îți mulțumesc pentru sfaturi, și scuze pentru erate, din păcate sunt foarte grăbit și extrem de bun prieten cu dezordinea.
ȋngurgitează ȋn fiecare pauză produse
de patiserie cu o privire de viezure mi
s-ar strecura sub sutien
și mai știu eu pe unde
ȋntreabă de ce nu-mi las părul
să curgă rebel și dacă e negru natural
la distanţă ȋncearcă să comunice nonverbal
cu o mână pe ceas și apoi rotită aiurea
deși nu ȋnţeleg ce vrea mă cheamă
după cursuri ȋn staţia de tramvai
se așază lângă mine
cu motorașul sub limbă
abordează subiecte din diferite domenii
un creier cu paiete recită
la steaua şi
mușcă dintr-un sandwich se agită
scot căștile din poșetă
mai bine aş fi surdă
stăruie să mă ajute chiar dacă geanta
de voiaj e umplută cu aer
și să–mi repare fermoarul gecii
pe strada supraaglomerată zâmbetul lui
ȋntr-o paranteză rotundă
când ȋn sfârșit pun două puncte
“voce artificiala”zici, mihut? asa e, am un tub din plastic plasat in trahee.
intelegi? sunt de vina ochii mei de lady gagă.
mr. Kalm, ai scos branza? eu nu pot, profu avea zambet branzos.
si a disparut si gatul de pelican? pai nu se poate asa ceva, e un segment care subliniaza caricatura profului. iti multumesc pentru efort.
Vă rugăm să ne trimiteți datele dumneavoastră prin formularul de contact de pe site ( http://fdl.ro/contact/ ): Numele complet și adresa + un telefon, precum și adeziunea la scrisoarea apel (poate fi o formulare simplă, nu trebuie să vă formalizați).
Știu cine sunteți, dar trebuie să ne asigurăm că lucrurile se petrec în mod corect.
Vă mulțumim.
Dana Ungureanu, cu tine nu prea are rost discuția pe text, observațiile, comentariile, sugestiile, tu le știi pe ale tale. sau cel puțin așa crezi. eu zic să te mai destinzi puțin în fața propriului text odată scris și să-ți dai cu apă pe față, să mai citești nițică poezie mai evoluată, să iei în serios și sugestiile unora care poate știu ceva mai multe, au citit mai mult și mai aplicat și să nu mai vii cu prostii din astea infatuate
mr. kalm, nu stiu de ce trebuie sa va pierdeti timpul cu “prostii din astea infatuate”! poezia evoluata nu inseamna: dutescu, perta, stefan ciobanu, m. surleac,e. vladareanu, manasia, andrei velea, daniela barzu, adrian pop, vasile munteanu, komartin(mai putin, e prea tristut pentru mine)?
aveti dreptate,o sa va ascult, nu ma mai spal pe fata cu apa, am sa ma spal cu gheata, cu multa gheata( inainte de a posta un text).
Komartin e incisiv la faza asta :), dar cam are dreptate. Textul tău ar merita o cură de bonsai și o altfel de punere în pagină (în cazul ăsta, lipsa de punctuație supralicitează în plus lejeritatea textului, dar cred că ai nevoie de o contrabalansare). Poate te gândeai la Tzara (la Naum mai mult ca sigur: „cu motorașul sub limbă”)…
dana, nu te da lovită. tonul tău este unul cam nepotrivit. ecuația e următoarea. tu pui un text, x vine și dă cu o părere, tu ai reacții de autore rănit la cordonul ombilical. dacă nu ai nevoie de păreri, fă altceva, postează unde vrei textele astea. aici, asta e conveniența. ești pe un site unde se postează și se discută despre texte. iei, nu iei de bun ce ți se spune, e ok, dar să ai tonul ăsta nu e bine pentru sistemul matale osos. vrei să ne luăm la mișto? păi spune așa.
@dan-mihut Știi, am fi putut scrie – dacă nu ar fi fost clișeu – la intrarea în Area 51: Intră cine vrea poate, iese cine poate! Sau poate facem o variațiune pe tema asta…
Apropo, nu înțeleg la ce te gândești prin „poezie evoluată” (nu știu la ce se gândește Claudiu, poate la Ioan Es. Pop sau la Mureșan? Aș vrea să vorbim în termeni mai clari, din moment ce nu suntem față în față, într-un mediu de cenaclu…).
Nu văd aproape nicio legătură între Daniela Bîrzu (!?), Ștefan Ciobanu sau Andrei Velea și… m. duțescu, Komartin sau Manasia. Sunt două „categorii” (dacă pot fi considerate categorii) foarte diferite în ceea ce privește nivelul tehnicii poetice.
yigru, nu pretind ca scriu poezie si nici nu voi pretinde. autorii enumerati imi plac foarte mult. si cum se crede ca sunt o infatuata, una cu nasul pana la Turnul Eiffel, trebuie sa recunosc ca mr. kalm mi-a jumulit foarte bine textul. in seara asta mi-am propus sa-mi adorm creierul blond( cu “somnoroase pasarele”). pana la 70 de ani am sa termin si eu de citit lista de mai jos. sper ca nu ti-ai pierdut simtul umorului, macar tu.
Yigru, vrei să vorbim discuții? sau să dau liste de lectură extinse pentru cine nu le are? uite, o fac și pe asta: John Ashbery, Louise Glück, Elizabeth Bishop, Kenneth Rexroth, Denise Levertov, Mark Strand, Denise Duhamel, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Mariana Marin, Alexandru Mușina, O. Nimigean, Dumitru Crudu, Constantin Acosmei, etc. etc. dar asta pentru cineva care are deja un punct de plecare în poeți mai vechi, deja clasici. și după aia mai sunt vreo 70-80 de poeți buni și excelenți obligatoriu de citit și acel cineva se poate apuca de scris și vorbit despre poezie
puțin cam prea sentimental, cam verbios și greoi pe alocuri, dar cu un imaginar și o derulare lexicală care merită atenție. ar trebuie să mai tai lucruri de genul ăsta: “te-am învelit cu felul meu de a fi”, “păru-mi căzuse şi al tău albinos dezvelea gingiile fără motiv” (construcție întortocheată și imposibilă, pentru mine), “vântul zvânta păcatele firimiturilor de pământ” (la fel), “un gust amar aveam în piept” (ție îți sună ok “a avea un gust în piept”?). dar prima parte a poemului mi se pare reușită, într-o linie destul de zigzagată dinspre Sorescu spre Bârsilă
ce aș modifica eu:
-fără virgulă după ”mă vezi”
-să mă lovești în moalele capului, fără ”exact”
-aș schimba atotsuficient cu alt cuvânt mai nepretențios, poate doar ”suficient”
– ca o roşie uitată în plantaţie (fără ”care a fost”- și oricum ar trebui ”pe plantație”)
La ”dar ce spun ar fi ceva viu,” parcă se observă că a mai fost un vers înainte care a dispărut (sau dacă nu a fost, nu e continuitate), n-ar trebui să se observe
– îmi place: ”să mă loveşti pentru că sunt existent”
dar după sună cam aiurea ”aici şi nici”
– tavanul dens, iar sună suspect
– la ultima strofă cred că ar suna mai bine fără
”ca/lângă hot dog,”
e un frumos poem, cred ca i-ar sta bine asezat ca poem in pagina si nu asa compact. asa cum e acum imi da pe alocuri senzatia de o fortare in ideea cursivitatii, de virgule acolo unde ma astept sa fie punct si pentru o proza asta poate fi putin prea mult. Uite cum as vedea eu un fragment:
“Apoi şi-a făcut intrarea în scenă ţigănuşul: de-abia ieşit din adolescenţă, cu un Polaroid cum nu mai văzusem din anii ’90, încolţindu-ne, insistând să-i acceptăm propunerea. Nu cerea mult. Profesorul, deja ameţit, a plătit pentru fotografie înainte ca ăla să ne-o facă. Stăteam la masă şi păream nişte fugari… ” etc
De ce ai simti nevoia sa ne insiri descrierea vesnicelor clisee cu ‘vai poetul’ care are viata vraiste si baga droguri usoare (banuiesc ca grele ar fi fost prea mulg, din motive de identitate:p)?
Textul asta nu pare decat o insiruire de imagini intr-un exercitiu steril
mama ce ar merge textul asta pe muzica populara. off, off, hai ca am chipul irigat din sentimente. ma duc sa achizitionez un bax de servetele, cine stie ce o sa mai urmeze.
de explicitari ca:”îi văd ridurile dansându-i pe faţă
şi maxilarul cum se încleştează după fiecare cuvânt ce-i alunecă din gură”.
acum vorbeşte despre morţi, despre locurile de veci din cimitir,
despre cutare care doreşte să-i cumpere locul, ”vezi doamne, să fie îngropată
lângă concubinul ei”
cred ca ar merge- o privesc hipnotizat,ridurile ii danseaza pe fata si maxilarul se inclesteaza la fiecare cuvant rostit.
acum vorbeşte despre cutare care doreşte să-i cumpere locul de veci, ”vezi doamne, să fie îngropată lângă concubinul ei”
o astfel de curatare trebuie aplicata inca de la primul vers-
“cautam sa ne asezam in tramvai
fiica ma tine strans de mana
apoi in timp ce deseneaza cu abur fereastra………….”
desenează cu abur fereastra?
Cred că curățarea pe care o sugerezi, Dana, cam are sensul din expresia aia – S-a curățat de tot.
Doamne ferește de o așa curățenie, seamănă cu o baie în acid sulfuric. Ar transforma poemul de mai sus în telegramă.
foarte frumos. ma obisnuisem cu un cadru de iarna, o iarna crancena in cele mai multe poeme ale tale( poate si din acest motiv le ador).
cred ca ar mai trebui lucrate versurile-
“strălucirea perfidă a soarelui.
imagini care nu vor putea niciodată să se distrugă sub niciun fel de arșită”
“ghiozdanele puștilor atârnate de spatele lor tânăr,mersul lor sprinten”
‘dar gara este departe, senzația de îndepărtare …..”(e doar o parere).
m-am rotit si eu. si am ametit de la repetitia agasanta “copiii mei”.
mai mult de jumatate din text trebuie refacut-
“copiii mei se rotesc
ei privesc stânga sus dreapta sus
gheaţa îi face hopa mitică
dimineaţa sunt rotunzi
copiii mei vor să mă audă vorbind mult şi frumos
copiii mei sunt Dumnezeu
ei ne ştiu vorbele noastre de dinainte de toţi vecii
noi vom muri de prea multă mâncare
vom fi obezi
vom fi motorină
copiii mei au mai multe suflete”
Fabrica de Literatură ziceţi ?! Asta îmi aminteşte de o scriere a lui A. Sahia intitulată ,,Uzina vie”, în care muncitorului Bozan i se răspundea – după ce îşi pierduse picioarele într-un accident de muncă, iar omul cerea ajutor pentru amputare – că ,,fabrica nu dă şi picioare!” Aceea nu era , prin urmare, fabrică de… picioare, dar aceasta prezumată de dvs., parafrazând niţel, poate fi ,,fabrică de literatură”. Hm, iar mai târziu, după câteva ,,accidente literare”, mai- marii fabricii ar putea spune : Fabrica nu dă şi unelte (scule) pentru amputat literatură!”.
imi place. cum as vedea eu textul-
“Bunicu are un ochi verde și unul albastru
anul trecut de paști a făcut comoție
și acum plânge doar cu jumătate de față
Vlăduț face pe terminatoru și îi îndreaptă
pistolul către cealaltă jumate de față
,,Pac pac” apoi suflă glorios în țeavă
bunicu râde cu partea ramasa
din când în când cere porție dublă de tuica
îi dau pe ascuns cu paiul
imi spune că simte doar jumătate din gust
când își șterge nasul lasă o nară în grija bunicii
când doarme, Vlăduț îl înțeapă cu croșeta
în talpă sau îl arde cu lumânarea de la înviere
si spune ,,vei muri, Cyborg”
bunica îl bate cu nuiaua de pe dulap
Vlăduț nu plânge spune că
schwarzenegger învinge întotdeauna
Anu ăsta de paști a desenat cyborgi
cu marker albastru pe piatra funerară a lu bunicu”
Dacă aș fi scris așa ( și aici mă refer strict la secvența cu țuica) nu s-ar mai fi înțeles că de aia cere porție dublă, că simte doar juma’ de gust. Voiam să subliniez cât e de șmecher bunicul ^_^ nu prea s-a înțeles…mai lucrez. Mulțam!
în prima strofă cred că ar fi mai bine așa: ”împingând cu mâinile dezarticulate/ tăcerea care acoperea farfuriile goale” (altfel cu tăcerea în același vers e cam mult).
Mi se pare că ”deplina discreţie a trăirilor” trebuie reformulat, la fel și ”modestia ei disimulată”.
N-am înțeles asta cu ”să-şi repete părinţii”, poate să-i imite?
Mi se pare că sunt prea multe cuvinte/sintagme care se repetă: ”să nu simți”, ”Ce prost! Ce prost!”, ”E ciudat” apare de 3X, ”ritmul, ritmul, vai … cum ritmul”, ”în afară”. Eu pe astea le-as modifica, dar poate așa ai gândit tu poemul, nu știu.
Apoi asta ”Poemul sclipește acum in supernatural” sună cam ciudat.
Doar o părere.
fără versul ăsta “E ciudat să nu mă gândesc la tine acum, ritmul, ritmul, vai … cum ritmul se intensifică…”, fără “ce întâmplare tristă!” – astea sunt naivități
iar pe ăsta l-aș secționa, să nu fie pe un singur rând: “Trupuri, papuci, gânduri, conștiința, ochii, haine, turnuri, frica, eșecul.”
mă mai deranjează cele două comparații prea apropiate, într-un singur vers: “Să ne schimbăm ca un copac, să picam plin de nervi la pământ ca o floare lovită de furtună.”, poate reușești să-l reformulezi
Asa-i, chestia cu ”împingând cu mâinile dezarticulate tăcerea” e o expresie super forata si poate fi incredintata bratului secular. Acum la nivel de limbaj as elimina cuvantul slobod, care suna strident acolo. Tot strident (si cam juvenil) imi pare si titlul.
In rest, imi pare fainutz ritualul asta domestic & freak.
O poezie dragutita, de vara asa. As paria ca poeta e totusi tinerica, se cam simte asta. E bine daca-i asa, daca vorbim de o poeta matura, atunci se schimba calimera.
Acum cateva chestii punctuale:
– are dreptate preacinstitul Komar referitor la ”tot felul” acela;
– ma irita la retina zona asta: ”ne încolăcim unul de celălalt şi asta înseamna/ sigurantă, o linişte dementă în minte”, pentru ca siguranta si dementa nu prea se pupa in mintea mea;
– poate ca-s prea multe epitete suparate pe viata (bolnava, radioactive, nociv, dementa);
Inchei urand succes pe ramura tinerei (spre) poete.
Am și eu o întrebare: de ce trebuie să folosești enșpe adrese de email când postezi comentariile? În ceea ce privește cererea de înscriere pe FDL, îmi pare rău, nu pot să o aprob. Nu acceptăm conturi anonime pe site (scrie chiar pe pagina de înscriere). Dacă te răzgândești în privința asumării identității, dă-mi te rog de știre.
Trebuie sa fie foarte misto la “Clubul de lectura Institutul Blecher”.Cel mai mult imi place cand se lasa o ceata densa de fum scos pe nas, pe gura, pe urechi.
in prima strofa, si nu numai aici, folosesti pronumele in mod abuziv.
ar fi ok –
“e ora cinci fiică-mea a intrat la cursul de balet
în sala de aşteptare scot din geantă cartea
apoi îmi pun căştile şi pornesc muzica
să nu mai aud zumzetul mămicilor”
“între găştile de neuroni care căutau fără chef ieşirea
se produce o emulaţie confuză
ma grăbesc să pun eticheta personal jesus
şi cred ca am un zâmbet stupid pe faţă”
-sunt de acord că ar fi mai bine fără ”eu” în al doilea vers și fără primul ”îmi” și ”apoi” în al treilea
-fără ”și” în a doua strofă
-”zumzetul” parcă nu sună bine
-eu aș înlocui și ”întrevăd”
-”între atâtea feţe albe” – poate ar fi ok dacă ai înlocui ”albe” cu altceva, așa sună banal plat și din altă parte, când am citit poemul prima dată, la albe mi s-a tăiat firul
– ”emulaţie confuză” cred ca ar trebui modificat
– îmi place cum se construiește ceva pentru ultimele 2 versuri
(câteva idei)
cine m-a pus sa citesc. ce ne facem cu dramatismul din textul tau-“cand nu voi mai avea maini”?
eu chiar nu vreau ca glandele mele lacrimale sa o ia la vale si sa-mi scot batistele din sifonier,tudore.
ce-ai zice de o doza de umor. uite cam asa-
doamne de maine fac un imprumut la banca
imi deschid o firma de servicii funerare
sa vezi cum se traieste cu adevarat.
eram sigur de “t”-ul ala,asteptam, ce se ascunde in Dvs e mai putin important, mai ales intr-un mediu virtual, in subsolul unei poezii misto, ca pana la urma asta era ideea.
Desigur, situatia este perfect descrisa-n romanul “Sange si versuri”, dar cartea asta se gaseste greu, tocmai fiindca este cumplit de reala, vis-a-vis de ceea ce se-ntampla in USR
as renunta la unele locuri comune cum e “amestec inefabil in aer”(cred ca tocmai ceea ce e inefabil trebuie sa incercam sa redam, nu doar prin aspune ca e inefabil) sau “haine erodate prin folosinta”(un fel de a spune “jerpelit” cu niste cuvinte mai misto). imi place partea a doua in care textul e mai mult decat descriptiv.
Pingback: Miruna Vlada și Marius Aldea la Institutul Blecher 91 | fabrica de literatura
Pingback: Lucian Vasilescu, Țara mea, viața mea, dragostea mea - despre modesta mea ratare personală - video | fabrica de literatura
Pingback: Ciprian Măceşaru și Laurenţiu Ion la Institutul Blecher 92 - video | fabrica de literatura
Pingback: Păpuși vii, de Florin Iaru | fabrica de literatura
Pingback: Sorin Gherguț, Dmitri Miticov și Octavian Perpelea la Institutul Blecher 96 – video | fabrica de literatura
Pingback: Radu Vancu și Ștefan Ivas la Institutul Blecher 97 – video | fabrica de literatura
Pingback: Charles Baudelaire la Institutul Blecher 98 – video | fabrica de literatura
Bună ziua!
Felicitări inițiatorilor acestui proiect cultural!
Întrucât văd pentru prima dată, concursul cu rezultate finale, aș dori să cunosc regulamentul de desfășurare, în vederea participării la următoarea ediție!
Mulțumesc!
Maria Filipoiu
Aveți regulamentul aici http://idc.adlittera.com/regulament/
Pingback: O nouă comunitate – relansăm FDL.ro | fabrica de literatura
sa fie intr-un ceas cu cuc!
Hello Nicoleta.
Când postezi pune și un titlu, altfel postarea nu este vizibilă în liste (acum am pus eu un *).
Mulțumesc.
Da, știu
încerc,însă nu reușesc să editez nimic de pe telefon. Am să schimb imediat ce voi intra pe un PC. Mulțumesc!
Bună!
Mie așa mi se pare că ar suna mai bine, doar o părere.
:
Mămăiţa nu se vedea.
Venea pe la câte unul în vizită,
dar nu, nu se vedea.
Discutam fiecare ce-a mai făcut,
și ea stătea puțină printre noi
Chiar și acum mă gândesc la ea,
dar ştiu că stă undeva retrasă
de parcă nici nu s-ar pune.
Ne-am dus să ne luăm rămas bun
și nici măcar atunci n-am văzut-o
nici așa, moartă,
nu ieșea cu nimic în evidență.
Și dup-aceea s-a ridicat un centimetru
s-a mai opintit puţin
și dup-aceea s-a ridicat un metru
Și brusc ne-am trezit cu toții strigând,
Ia uitați-vă la sufletul lui Mămãița
cum se ridică mare și frumos la cer
Aş!
Salutare Dane.
Dintr-o eroare tehnică postarea ta a intrat la „Area 51” în loc de „Comunitate / Creație literară”.
Am corectat eu și am adăugat etichetele „proză” și „proză scurtă”.
Pentru postările viitoare te rog să selectezi categoria „Comunitate” și subcategoria „Creație literară” și să adaugi eticheta potrivită tipului de text postat.
Mai multe informații aici:
http://fdl.ro/despre-fdl-pe-scurt/
Mulțam.
Bună ziua domnule Sorescu.
Dintr-o eroare tehnică postarea dvs. a intrat la „Area 51” în loc de „Comunitate / Creație literară”.
Am corectat eu și am adăugat eticheta „Poezie”.
Pentru postările viitoare vă rog să selectați categoria „Comunitate” și subcategoria „Creație literară” și să adăugați eticheta potrivită tipului de text postat.
Mai multe informații aici:
http://fdl.ro/despre-fdl-pe-scurt/
Mulțam.
Nu-i rau. Am rezerve in privinta unor expresii/ versuri care imi suna comun, gen “ramasitele zilei” (este si film), “asuda in voie”, “labirintul liniilor…” s.a.m.d.. Textul curge cu usurinta, semn ca autorul are ceva experienta intr-ale scrisului. Subjectul nu ma prea incanta, are cumva aer de scena cinematografica, e tratat nitel superficial, dar e asa intentionat, drept care perspectiva mea este (si trebuie tratata ca atare) subiectiva. De remarcat: usurinta scrierii. Astept si altele!
nici bine nu e. genul de text care se scalda intr-o zona intermediara [cand vrea sa fie poezie nu este “aici”, ci intr-un “a fost”, genul de versuri remarcate cu minus de dorin; cand vrea sa fie “aici”, pierde definitiv la capitolul lirica, devenind un cadru banal, care nu mai tine de estetic, ci doar de organic], lipsita de relief, care nu iti face cu ochiul la niciun rand.
fain!
e ceva interesant la final, la acele ultime două versuri. dar cam prea multe locuri banale în text, e drept.
M-ai convins, vreau să văd și eu documentarul. Vreo idee unde îl pot găsi online?
Felicitari tuturor si cu mare bucurie pt premiul Domnului Soviany.
https://www.youtube.com/watch?v=nx8yXNGcE1Q
Un exercitiu suprarealist decent, insa doar atat. In zona asta e de dorit sa nu prea insisti decât daca crezi ca poti veni si cu altceva.
Da, mi-am dat și eu seama, încerc să nu mai insist dar până îmi trece cred că mai comit câteva de-astea.
Mulțumesc pentru părere.
Pingback: Decernarea premiilor Galei Tinerilor Scriitori - Video | fabrica de literatura
Pingback: Paul Vinicius, scrisoare deschisă către Nicolae Manolescu | fabrica de literatura
Nu vreau să par lipsit de respect, dar nu avea N. Manolescu o emisiune sf. pe tvr 1 prin anii 90.?! Cu încă un tip brunet.
Nu cumva îl confunzi cu Alexandru Mironov?
Pe undeva da, dar avea el un co-prezentator in primele editii ce semana cu N. Manolescu sau imi joaca memoria feste.
Iulian, două lucruri:
1. Nu posta texte fără nici un titlu, că nu pot fi accesate și listate ca lumea. Pune măcar trei asteriscuri ***. Acum am corectat eu, ține minte pe viitor.
2. Nu posta mai mult de un text pe zi. De preferință, așteaptă să mai intre un text, două, de la alți membri, astfel încât să nu sufoci pagina.
În plus, îți reduci drastic șansa de a primi feedback. Sunt prea multe texte deodată. Dacă vrei neapărat să postezi un grupaj de poeme (pentru context, relevarea ansamblului etc.), poți să faci acest lucru într-o singură postare. Oricum, îți recomand să nu fie mai mult de 3-5 texte, în funcție de lungime. În felul acesta ai șanse să primești feedback pe ansamblu, în subsolul postării.
E improbabil ca cineva să parcurgă 13 texte postate separat, în aceeași zi, și cu atât mai puțin să comenteze la fiecare în parte.
Aduce aminte de „Ciopârțilă” de Tiberiu Utan. Dar mi-e teamă că tipul acesta de scriere a ieșit definitiv din „trend”, chiar dacă publicul sunt copiii. În plus, un personaj ca Săndel, inginer, care umblă cu „șaibe, sârme, piulițe”, nu mi se pare foarte apetisant pentru puștimea obișnuită cu smart-phone și tabletă (deși să zicem că înțeleg miza educativă). În fine, eu m-am amuzat, de văzut cum reacționează „publicul țintă”.
Posibil, Victore! Este o poveste legată de tatăl meu, care a lucrat într-o fabrică de motoare. In memoriam. Un roboţel care începe să vizeze.
Pe “Ciopârliţă” nu l- am citit, aşa că nu ştiu ce să zic.
Mulţam de lectură.
Pare mai mult o povestire tăiată scurt, pe linii de imagine/acțiune. Nu e rău scrisă, de vreme ce m-a prins și am citit-o până la capăt, dar:
1. începutul e extrem de ciudat „nu fac diferenţă dacă jucam teatru” – nu înțeleg ce vrei să spui aici.
2. cade la final, nu ai nici o rezolvare pe tramă, urmăritorul pur și simplu se pierde pe drum, așa, ca din întâmplare.
3. nu ai un deznodământ, finalul e lăsat în aer.
4. mă întreb dacă e poezie sau proză tăiată pe versuri. Să vedem ce mai zic și alții în privința asta.
După părerea mea ai în prima strofă câteva expresii și un tip de discurs care este disonant cu restul textului. Nu știu dacă este intenționat sau nu, dar începutul are un aer solemn-vetust.
„umbra celor căzuți în război”, „falangă”, „poezia marilor doruri”, „plămădirea” – sunt expresii cu aromă arhaică.
„se strânge”, „se geme”, „se câștigă” – exprimare ante-optzecistă, de factură nichitiană (nu că nu mi-ar place Nichita).
De la a doua strofă poemul îmi pare că curge altfel, și e coerent. Îmi place îndeosebi începutul strofei a doua – „câteodată îl privesc pe bogdan de parcă ar fi puloverul vechi,// pătat de saliva iernilor când tușea. de sudoarea oamenilor cu care împreună// croiau calea pe stradă” – și ultima strofă.
Hm, e un fragment din altceva?
Practic creezi o stare de impas care este evidențiată la „Zguduit de visul acesta ciudat, Ilian Go se trezi iar viu. Moartea încă nu-l vroia”. Impas care poate justifica o tramă care să meargă fie pe fir psihologic, fie filosofico-metaforic, fie ambele. Însă în loc să dezvolți apoi, tu închizi cercul, ca într-o parabolă. Pe de altă parte finalul cu cântecul nu-mi produce nici o revelație suficient de puternică care să justifice parabola.
Apropos, cred că ai vrut să spui „Lumea nu mai întreabă de tine
Căci lumea a pierit!”, adică „nu mai” despărțit, altfel ar trebui să folosești „doar” (dar nu ar avea înțelesul pe care îl ai în vedere, cred eu).
Mi-e teamă că limbajul discursului interior nu e compatibil cu personajul. Un copil al străzii nu folosește termeni precum „Firmamentul”, „cloroză”, „enoriaşii”, „contorsionează”, „Cel de Sus”, „simfonia”, „fantoşă”(!!!) etc.
În plus trama e cam subțirică, nu prea se întâmplă nimic.
Întâmplarea face că am scris ceva exact pe subiectul ăsta, poți să arunci un ochi aici ca să fie mai clar ce vreau să spun:
http://fdl.ro/2015/01/mantuirea-lui-gaza/
aceste cuvinte nu sunt puse in gura copilului strazii, sunt doar in mintea lui. nu cred ca lexicul e nepotrivit.
Ziceam de discurs interior, evident că mă refeream la ce și cum gândește.
În rest, dacă tu crezi că un copil al zilelor noastre (nu doar al străzii, unul mediu) stăpânește conceptele astea, înseamnă că stăm bine. Eu a trebuit să mă duc pe dex-online ca să aflu exact ce este cloroză.
Da, mulțumesc pentru observație.Am corectat. E de sine stătător textul, știu uneori mă grăbesc să închid prea repede, probabil să nu bat câmpii! :). Încerc să scriu fără a premedita nimic, și uneori accelerez textul, nu mai am răbdare.
nu ne intelegem.
În fine, era o părere, no big deal.
aș vrea și eu să știu cărui fapt se datorează această distorsiune a realității, pentru că nu știu în ce scenariu posibil, așa cum spune și victor, realitatea asta în care trăim poate produce genul acesta de abordare discursivă. groaznic de forțat și artificial contruit textul.
eu zic că e un text fad și mult prea prozaic. și dacă ai ales să-l construiești prozaic, măcar ideea trebuia exploatată altfel, așa e doar neinteresant.
am atins cota maxima de lejeritate,atunci cand l-am scris. stii de ce?pt. ca imaginile mi se derulau in minte (ca pe o banda magnetica). cred ca textul ar putea fi transpus intr-un film de fictiune bazat pe fapte reale.
va multumesc pentru pareri.
film zici? da, sunt absolut sigur.
începi cu un vers care nu culisează pe text, reluarea lui mai jos, cu schimbarea actantului, nu vine decât să-i confirme inutilitatea, apoi intri într-un construct senzorial în relație cu orașul lichid și inaccesibil, chestie care nu-mi spune mare lucru. după care așa și pe dincolo, se topește geamul, se mai topesc chestii și iaca se produce integrarea printr-un previzibil proces de lichefiere. treaba e că textul rămâne într-o zonă convențională și călduță, nu-mi dă nimic inedit și nu face nici măcar tranziția către altă idee. măcar, dacă mergi pe stare, mai umblă puțin la dereglarea simțurilor, altfel aria rămâne previzibilă și monotonă.
Hopa, se-mpute treaba! Exact ca-n “Sange si versuri”, cartea aceea ciudata, cine dracu o mai fi scris-o!
Update:
Președintele juriului, Mircea Martin, acuză un viciu de procedură. Apel la domnul Gabriel Chifu
http://www.contributors.ro/cultura/premiul-eminescu-pre%C8%99edintele-juriului-acuza-viciul-de-procedura-apel-la-domnul-gabriel-chifu/
Excelent, am râs cu lacrimi!
Aşa cum ţi-am spus şi pe Facebook, îmi place. Un poem cu imagini puternice, dense, şi totuşi foarte curat, ca o succesiune de ideograme Kanji.
partea asta e ok, ai putea sa dezvolti ceva pornind de aici:
cineva departe a atins o grenadă și s-a gândit la un moment
perfect printre flăcări de plastic
Pingback: Moara de vânt s-a dărâmat. „Afacerea Opera Omnia” | fabrica de literatura
Am înțeles, o să încerc să văd ce iese, mersi!
Da, cred că era necesară și o astfel de abordare, care să investigheze un pic și arhitectura fenomenului poetic.
Pingback: DNA, invitata sa faca o ancheta la Uniunea Scriitorilor: Suspiciuni de frauda si coruptie Interviu |
Pingback: Educatie,Cultura,Arta,Sport si Religie- RadioMetafora.ro
bogaţii sunt cumva cocoş, sârbu, videanu, gică popescu, giovanii, neţoiu, dinel staicu, udrea ?
şefii sunt cumva vanghelie, grapini, funeriu, turcescu, cartianu ?
politicienii ? mă face să râd alex ştefănescu.
din păcate, dânsul, în acest text, scrie numai prostii. exclusiv numai prostii.
Foarte interesant articolul. Având un nou Președinte, tind să cred că românii au ales o schimbare mai ales în domeniul Culturii, mai ales că acesta are și o carte scrisă. Ăsta ar fi primul semn că suntem pe drumul cel bun. Am mari speranțe că își va îndrepta atenția si spre USR. E foarte dureros să afli că și Arta în sine este afectată de corupție, gândindu-mă că Arta este peste Bani. Se pare că în ziua de azi, în țara noastră, poți cumpăra și viața. Lăcomia strică România.
am mai spus asta. de prost gust ar fi ca juraţii (criticii literari în frunte cu n. manolescu) să nu fi scris niciodată elogios despre gabriel chifu şi să fi scris exact depre ceilalţi.
acest lucru (dând la o parte ceea ce a relatat mircea martin) ar fi suficient pt a privi cu o mirare crescândă acest juriu, această decizie.
să scrii încântat despre marta petreu, despre mircea cărtărescu ş.a. şi să te chinui să găseşti ceva spectaculos, ceva care să iasă din rând despre gabriel chifu într-o recenzie căznită şi, cu toate acestea, să acorzi premiul celui din urmă este uimitor, jenant, penibil, halucinant.
asta e chiar mai rău decât dacă nu l-ai citit deloc şi-i dai premiul pt că vrei. aici ai 50 % şanse să fie fenomenal. poate îţi iese.
nu le-a ieşit.
cititorii citesc, criticii nu prea o fac.
eu l-am răsfoit şi mi s-a părut de necitit. nu pot să spun asta despre cărtărescu sau liviu ioan stoiciu, sau ioan moldovan sau mulţi alţi.
cred că versul ăsta dezechilibrează poemul şi trebuie în mod clar rescris: “sacoșele mele de oxigen explodează în burta preotului din sat”
în rest, nu-i găsesc hibe dpdv tehnic, dar nici nu pare să ajungă undeva. poem de atmosferă, suprarealist, cum s-a spus, cam încărcat şi nu ştiu dacă nu cumva e grăbit, dacă versul cu frumuseţea e chiar finalul poeziei, eu aş zice mai degrabă că nu
nu-mi place că abuzezi de două procedee: 1. despărţirea în silabe a cuvântului (efectul e slab, nu scoţi mai nimic din el nici la “vâscos”, nici la “în-sfâr-şit”) şi 2. sintagma “lipit(ă)degeam”, aşa, într-un cuvânt. a mers o dată, de două ori, deja când am văzut că şi limba e “lipitădegeam”, nu te-am mai crezut
ce reuşeşti să faci bine e tensiunea semantică, ritmul textului e bun, tăieturile sunt mai mereu la locul lor încât să-i dea o cadenţă care m-a prins (şi care-mi aminteşte, de departe aşa, de poemele lui urmanov din “sushi”)
mai scoate din “eu”, cel puţin acolo, înspre final, al doilea e în plus
prea multe “de”-uri în ultimele două versuri, prepoziţia asta strică, la lectură, tot efectul pe care încerci să-l creezi la final
Minunate amintiri!!!
După părerea dlui N. Manolescu, dl G.Chifu a meritat premiul M.E. de la Botosani, ca şi premiul pt. roman al Fest. de lit. de la cluj, ca şi premiul USR de acum doi ani, ca şi… etc. Mă rog, în toate aceste cazuri, dl N.M. îşi riscă ştirbirea prestigiului doar dacă ar avea niscai interese strict personale. Unii spun că ar împărţi premiile cu cel premiat, dar dacă am crede asta ar fi absolut oribil şi penal, deci eu,unul, nu pot crede asta. Mai degrabă cred că dl N.M. este de o onestitate infailibilă, până ce se va dovedi că nu este aşa. Problema nu cred că este la dumnealui, ci, în primul rând, la juriul de la Botoşani. Acel juriu trebuia să-şi dovedească obiectivitatea şi onesta valorizare a candidaţilor, fără să permită eventuale intruziuni şi influenţări ale votului dinafară. Adică, dinafara hotărârii finale, corecte şi de nezdruncinat a hotărârii sale. Deci, dacă lucrurile au ajuns până la a genera acest megascandal, juriul este de vină, în primul(repet)în primul rând. Iar rezultatul trebuie să rămână cel care este. Doar că membrii juriului este cazul să roşească puţin, la obraz, desigur ! (…)
“mă las ajustat de glasul maşinii de tuns” e o construcţie greoaie şi întortocheată care riscă să piardă cititorul de la primul vers.
“cu bolboroseli” – în plus
“ca o suită de înjurături” – comparaţie uşurică, poate ieşi conjuncţia “ca”
“şi şterg de praf culorile dragostei cu palma umedă” – la fel, construcţie greoaie, dulceagă (“culorile dragostei”) şi care geme de determinanţi; ai în acea strofă, în trei versuri succesive: “de nelinişte”, “de familie”, “de praf”, găsesc de obicei neîngrijite şi supărătoare construcţiile de felul ăsta
fără “cu siguranţă”, e genul de spunere care arată exact lipsa de siguranţă – strofa poate merge şi fără el, so why do you use it?
n-aş lăsa un rând spaţiu înainte de ultimul vers
sună bine
fără “în zadar” şi “măcar”, iar “încărcate cu noroi” mie-mi sună greoi şi nefiresc
intenţia e bună, imaginarul e atrăgător, realizarea cam suferă din punct de vedere tehnic, de la primul vers: “de ani de zile…” până la “aceeaşi casă care…”, spunerea pare nefirească şi împiedicată, strangulând versurile şi imaginile bine construite ale poemului
o să rescriu versul cu sacoșele, dar de ce crezi că dezechilibrează poemul? (în afară de -șele/mele, care mă cam stresează)
nu e grăbit, l-am modificat de atâtea ori încât nici nu mai știu dacă versul cu frumusețea era ultimul, cel mai probabil nu.
scriu cam încărcat (și nu ajung nicăieri), sunt de acord, working on it…
Mulțumesc pentru părere!
Vezi, de aia regret eu că nu locuiesc în București!Așa femeie frumoasă, și să mai scrie și poezie! prea de tot!
Tehnica literară, maniera în care este scris, impecabilă, de invidiat, dar lipsește acțiunea. Consider că viața unui text trebuie să se apropie de viața unui scenariu, rapid, concis, belicos, trăim în 2015 nu?! Frumos scris!
da, exact asta este: o proză poetică (sau confesivă, ia-o cum vrei) complet lipsită de acţiune şi de dialog. asta am vrut să văd, dacă se poate, şi mai ales cum ar putea suna. mulţumesc pentru trecere
mulțumesc. am să încerc să-l refac, să curgă mai bine.
sunt ani de când soarele însuflețește machetele.
covoare de cabluri străzi trase cu markerul
ajung până în deșerturi. umbra clădirilor e racoroasă,
scorpionii rămân îngropați în nisip.
la următoarea explozie a asteroidului în atmosferă
pietricele vor cădea vor forma dune.
dar noi vom rămane în continuare pe pământ
în haloul de sticlă. pentru că e suficient să apeși
command s.
și se aude vocea comandantului care spune
acum, luptați
și viața este salvată. în exterior se formează
mereu aceleași bule de apă.
nu mai avem degete nu mai putem să ne atingem,
să ne distrugem unii pe alţii şi asta doare
privim răsăritul. dragostea noastră comună, conectată
umple balonul.
ramificații subțiri încep să cucerească
spațiile goale paturi în care îmbrățișările noastre
se repetă, mișcări diferite, situații distincte conduc
spre aceeași imagine, spre un rezultat previzibil.
încapsulată în praful roșu, aceeaşi casă
zboară dintotdeauna, ne ține de cald și de foame,
împiedicîndu-ne să ne sinucidem, înainte de răsărit.
e o variantă, o rescriere în felul meu, poate găseşti utilă vreuna dintre sugestiile făcute
mulțumesc, nu mă așteptam.
îmi este de folos. la refăcut texte am tendița de a tăia prea mult și de a dezmembra total textul, uneori renunț chiar la el, considerând că nu prea merită. varianta mi se pare perfectă, poate cu excepția acelui “previzibil”, la care o să mă mai gandesc .
Vasiliev Mafaeev?
nota nu are ce căuta acolo
şi nu poţi spune “cu ochii de gheaţă verde”, “prin simţ olfactiv detectezi urmele”, “mimezi tăcerea c- un gest pe buzele lui”, “îi inscripţionezi regiunea inimii”, e clar de lucrat pe asemenea construcţii şi exprimări
trebuie tăiat fără milă în textele tale “rămuroase”
încearcă, în primul rând, să eviţi naivităţile şi contorsionările, care nu au loc în poezie – aici trebuie ca expresia să fie contrasă, directă, poemul să aibă un ritm şi o simplitate care să mă convingă; deci fă ceva cu: “sub formă de”, “un tip cu vârsta depășită de 50″ (unde, când ai spus sau ai auzit rostit aşa ceva?), “și dacă se studiază fruntea se deslușește semnul de la naștere”, “mușcată suculent de sânii ca niște prăjituri conice din gelatină” (trebuie să hăcuieşti şi să uiţi asemenea frazări), “tușește mașinal”… topoganul? mi-e teamă că nu există un asemenea cuvânt în limbă română
un text reuşit, una peste alta. şi totuşi: “clasa noastră politică de dreapta”, şi mai taie din “care”, e un tic tare supărător
poezie copilăroasă şi dulce, de “tinere condeie”. nu ştiu, poate că un întreg volum cu asemenea versuri poate fi o carte pentru copii (deşi poate că nu tocmai pentru copiii din zilele noastre) foarte simpatică.
Sa inteleg ca nu-ti place poezia.Ce ar trebui sa fac, literar vorbind?
Prefer să scriu poezii pentru copii sau pentru cei ce au suflet de copil…Nu mi-am propus să intru în lumea postmodernistă .
Multumesc!
nu am spus altceva decât ceea ce ai confirmat chiar tu, dragă Lăcrămioara Andrei: că scrii “poezii pentru copii sau pentru cei ce au suflet de copil”
ma gandeam la Mamleev probabil…:)
acest text se vrea a fi un poem in proza.
nu stiu daca voi reusi sa uit asemenea frazari. si nu stiu daca vreau.
si cred ca nu mai vreau sa conving pe nimeni de nimic. iti multumesc.
ciudat, mie mi se părea că e un poem în versuri (poemul în proză este, de obicei, scris sub forma unei proze). în rest, dacă nu ai nevoie de comentarii sau observaţii, ci de o vitrină în care să-ţi expui textele, puteai spune aşa şi nu mai comentam nimic…
asa am vrut sa asez textul. doar ca m-am saturat sa mi sa impuna sa scriu dupa anumite paradigme. nu e vorba de “vreo vitrina”, doar ca vreau sa ma exprim ca mine.
“ca tine” te exprimi, cel puţin deocamdată, prost, dragă Dana Ungureanu. şi uneori prinde bine un comentariu constructiv. aşa evoluezi, nu cu aroganţe şi cu ochi daţi peste cap
Când m-am înscris pe acest site mă aşteptam ca cineva să-mi dea o părere despre poezii(mai am una).Dacă mă iau după răspunsul dat cred că am greşit adresa.Va trebui să caut unul cu poezii pentru copii .
aroganta nu sunt deloc. pentru unii ma exprim, n-ai spus bine “prost”, foarte prost. si ochii mei sunt la locul lor.
Alin, postează te rog în Area 51, poezie sau proză sau ambele dacă vrei. Când postezi un text, alegi de la categorii, din dreapta. Dacă nu bifezi nimic se duc automat în Comunitate.
sincer să fiu, poeziile care au un asemenea conţinut (şi “publicul” menţionat mai sus) ar trebui să fie cadenţate, ritmate, rimate, altfel nu prea înţeleg de ce nu sunt proze scurte. adică Elena Farago, Ana Blandiana sau Constanţa Buzea au făcut (şi) o astfel de literatură. copil fiind, am citit şi eu asemenea versuri (scrise chiar şi de Caraion), dar de regulă aveau rimă, dacă te adresezi unor copii, consider că rima (dar mai ales, repet, ritmul, cadenţa, muzicalitatea versurilor) e o condiţie elementară a unui astfel de demers artistic
Această poezie are ca punct de plecare o proză scurtă publicată și pe site, Bilanț policrom.Îmi place uneori să transform poezia în proză scurtă sau invers.Când scriu poezie nu îmi spun că e pentru copii sau adulți, scriu ce simt pentru cititori, indiferent de vârstă.Rugămintea mea este să citiți și celelalte poezii(voi mai posta)și să-mi spuneți ce părere aveti.Nu mi-am propus să scriu poezii pentru copii.Mulțumesc!
Halucinant catharsis!
foarte bun!
se leagă stările, curge, fain!
thnx
excelent
mulţumesc ^_^
Curge bine poemul. Finalul insa nu m-a convins, mai ales stridenta ”vocea neagra””.
interesantă povestioară, pe mine m-a prins. cu atât mai mult cu cât, locuind în mangalia, constanța o cunosc f bine. am și lucrat câțiva ani, pe vremea împușcatului, când, continentalul mai era în picioare, și, vis-a-vis, anticariatul pe care îl vizitam zilnic.
dar, nu numai pentru asta. în text vorbești de george, și, făcând câteva conexiuni, m-am gândit că nu putea fi decât george vasilievici, iar celălalt, probabil, dan mihuț.
pe george vasilievici l-am descoperit în două mii unșpe, când era prea târziu. poezia lui m-a marcat, dădeam jos de pe net orice text de-al lui, îi citeam textele, mă interesa viața lui personală. când a apărut viseptol am comandat-o [cartea] pe net și am citit-o pe nerăsuflate. tocmai de asta, textul de față mi se pare că are o urmă de nostalgie, cel puțin eu în nota asta l-am citit. nu am să spun cum este scris, nici nu trebuie, mie mi-a plăcut într-un mod deosebit, fapt pentru care trebuie să îți mulțumesc
bine v-am regasit!
Salutare, Marcel.
m-am tot gîndit vreo zece minute la variante de răspuns, am trecut prin cîteva poeme, prin niște site-uri de bancuri, prin bucătărie și mă rog, în cele din urmă mi-am tăiat două felii de salam ardelenesc și una am scăpat-o pe jos
și mă gîndeam acum în ce măsură ar fi vina ta
:)) mersi
eu i-aș zice iubire în loc de iubitule, mi se pare mai natural și mai curajos și mai ritmat, dar tu știi
poate că demența noastră firească poate rămîne doar demența noastră, e un adjectiv destul de facil și scapi de cacofonie
și da, cred că poți scoate mai mult de la final. una peste alta, șmecher
danke schon, am mai modificat, ai dreptate. la final o să mă mai gândesc cum fac
și pentru asta sunt vinovat?
faci ceva mișto aici, dar cred că ultimele două versuri sunt în plus
cu versul ăsta e ceva în neregulă: “o călcam apoi în toată regula”, cred că ar merita rescris/reformulat
fain textul.
Foarte frumos & emoționant.
cred ca textul asta trebuie putin periat. poate sa-ti iasa ceva bun.
de ex. versul asta e in plus- “vuia de rafale ca o vijelie”.
mai trebuie aerisit-“in toate direcţiile zburau cu graţie gloanţe”.
si aici explicitezi epuizant-“din camerele cu geamurile făcute zob
cu pereţii muşcaţi de gloanţe”
si aici faci aceleasi greseli”
-“Era o voce ușoară precum glasul unui cerșetor”-era o voce usoara precum a unui cersator
“pentru a năvăli puternic ca o revărsare de ape”-pentru a navali ca o revarsare de ape, nu e nevoie de “puternic”.
misto.
cred ca ar trebui sa scoti ”mereu”din versul-”Volga îngheață sub tălpile alea pe care cresc mereu buzele mele”
Mulțumesc Dana!Seară faină!:)
salve, marcel. amigo, te iubeste fdl,te-a iubit intotdeauna, ca si pe mine.
Omul ăsta poate să scrie vreo carte în care să nu apară fi-su, nevastă-sa sau taică-su mort?
Ce-mi mai plac mie comentariile anonime. Denotă curaj, verticalitate și lipsa oricăror complexe.
Nu reusesc sa descarc cartea “Familia P”.
Eu am reușit.
Dar, Dana, de ce nu comentezi de pe contul tău? E vreo problemă?
da. nu mai stiu parola.
nu mai inteleg nimic. imi apar doua conturi?
celelalte carti am reusit sa le descarc. dar pe asta nu. nu poti face nimic, victore?
În cazul în care nu se deschide direct pdf-ul, încercați click dreapta pe butonul “Descarcă gratuit” -> save link as…
am reusit. multumesc.
Pingback: Concursuri literare 2015 | Alexandru Ioan Despina
cred că exagerezi atunci când te implici prea mult în text, mai ales prin prezența unor diminutive ce țin de emfaza afectivă și care ar putea lipsi: pernuțe, micuți. ar fi de evitat și chestiile moralizatoare. încearcă un ton mai obiectiv, pentru că patosul de genul ăsta, mie unul, mi se pare că duce discursul într-o zonă comună.
am citit asta prin multe poeme ale anilor din urmă. particularizează ceva mai mult.
am mai adăugat câte ceva, e mai bine acum (cu particularizarea)?
mă mai iombești, ioleana?!
nu prea merge, dane. pare o pastișă optzecistă care dă în imposibilele poziții erotice ale lui mihăiță eminescu. o mai ții minte pe aia?
fruntea albă-n părul galben
pe-al meu braţ încet s-o culci,
lăsând pradă gurii mele
ale tale buze dulci
contorsionist mihăiță ăsta.
înțeleg ce spuneți dar nu are nicio legătură cu textul meu
no, am gândit-o singur, nu m-ajută nima, așa că nu te formaliza. și cu textul are, cum să n-aibă? adică zici tu acolo că “mă uit cu un ochi din țeava de apă caldă/ și dau din cap…”, asta una la mână. și “mă ții în lighean deasupra capului”, a doua la mână. iar eu te întreb, incompetent, în ce registru stilistic aceste două poziționări au sens în lipsa lor de funcționalitate? că poate n-am prins eu skepsisul și, tributar unei logici comune sau greșite, nu poci pentru ca să înțeleg disfuncționalitățile astea.
un crochiu reușit per se
se-ntâmplă, se conturează ceva care-mi atrage atenția în textul ăsta
câteva observații de “așa nu”: “încă odată”, “Desfaci apoi coltul buzelor” (imagine imposibilă, după mine), “mâinile alea pestilente” (în niciun caz “pestilente”), nu au ce să caute ghilimelele acelea de la “data trecută”
și editează-ți mai ca lumea textul, ba are diacritice, ba n-are, spațieri aiurea, folosești excesiv punct și virgulă. în general nu mă străduiesc să citesc un text atât de neîngrijit prezentat, am făcut acum o excepție, fiindcă faci aici ceva care mă interesează și mă solicită intelectual
,, Desfaci apoi colțul buzelor„ și „pestilente„ m -am gândit eu că accentuează tabloul iubitului linșat pe scaunul din bucătărie, dar probabil am exagerat… ( din cauza lipsei de experiență) .Cu „ data trecută„ am înlocuit viața anterioară și vroiam să subliniez cumva. Îți mulțumesc pentru sfaturi, și scuze pentru erate, din păcate sunt foarte grăbit și extrem de bun prieten cu dezordinea.
frumos, prima linie este foarte bună!
fain!
Deci, nu a reușit… mișto sfârșitul.
finalul e de banc slăbuț iar vocea e artificială.
ȋngurgitează ȋn fiecare pauză produse
de patiserie cu o privire de viezure mi
s-ar strecura sub sutien
și mai știu eu pe unde
ȋntreabă de ce nu-mi las părul
să curgă rebel și dacă e negru natural
la distanţă ȋncearcă să comunice nonverbal
cu o mână pe ceas și apoi rotită aiurea
deși nu ȋnţeleg ce vrea mă cheamă
după cursuri ȋn staţia de tramvai
se așază lângă mine
cu motorașul sub limbă
abordează subiecte din diferite domenii
un creier cu paiete recită
la steaua şi
mușcă dintr-un sandwich se agită
scot căștile din poșetă
mai bine aş fi surdă
stăruie să mă ajute chiar dacă geanta
de voiaj e umplută cu aer
și să–mi repare fermoarul gecii
pe strada supraaglomerată zâmbetul lui
ȋntr-o paranteză rotundă
când ȋn sfârșit pun două puncte
colegu iubitul mă așteaptă la gară
multumesc, ionut.
“voce artificiala”zici, mihut? asa e, am un tub din plastic plasat in trahee.
intelegi? sunt de vina ochii mei de lady gagă.
mr. Kalm, ai scos branza? eu nu pot, profu avea zambet branzos.
si a disparut si gatul de pelican? pai nu se poate asa ceva, e un segment care subliniaza caricatura profului. iti multumesc pentru efort.
Da, subscriu la aceste idei- care sunt firesti si aproape elementare pentru US. Unde se poate formula aceasta adeziune?
Vă rugăm să ne trimiteți datele dumneavoastră prin formularul de contact de pe site ( http://fdl.ro/contact/ ): Numele complet și adresa + un telefon, precum și adeziunea la scrisoarea apel (poate fi o formulare simplă, nu trebuie să vă formalizați).
Știu cine sunteți, dar trebuie să ne asigurăm că lucrurile se petrec în mod corect.
Vă mulțumim.
Dana Ungureanu, cu tine nu prea are rost discuția pe text, observațiile, comentariile, sugestiile, tu le știi pe ale tale. sau cel puțin așa crezi. eu zic să te mai destinzi puțin în fața propriului text odată scris și să-ți dai cu apă pe față, să mai citești nițică poezie mai evoluată, să iei în serios și sugestiile unora care poate știu ceva mai multe, au citit mai mult și mai aplicat și să nu mai vii cu prostii din astea infatuate
mr. kalm, nu stiu de ce trebuie sa va pierdeti timpul cu “prostii din astea infatuate”! poezia evoluata nu inseamna: dutescu, perta, stefan ciobanu, m. surleac,e. vladareanu, manasia, andrei velea, daniela barzu, adrian pop, vasile munteanu, komartin(mai putin, e prea tristut pentru mine)?
aveti dreptate,o sa va ascult, nu ma mai spal pe fata cu apa, am sa ma spal cu gheata, cu multa gheata( inainte de a posta un text).
Komartin e incisiv la faza asta :), dar cam are dreptate. Textul tău ar merita o cură de bonsai și o altfel de punere în pagină (în cazul ăsta, lipsa de punctuație supralicitează în plus lejeritatea textului, dar cred că ai nevoie de o contrabalansare). Poate te gândeai la Tzara (la Naum mai mult ca sigur: „cu motorașul sub limbă”)…
zeltil,n-ai auzit? “e prostie infatuata”, deci nu merita nici “cura de bonsai”.
dana, nu te da lovită. tonul tău este unul cam nepotrivit. ecuația e următoarea. tu pui un text, x vine și dă cu o părere, tu ai reacții de autore rănit la cordonul ombilical. dacă nu ai nevoie de păreri, fă altceva, postează unde vrei textele astea. aici, asta e conveniența. ești pe un site unde se postează și se discută despre texte. iei, nu iei de bun ce ți se spune, e ok, dar să ai tonul ăsta nu e bine pentru sistemul matale osos. vrei să ne luăm la mișto? păi spune așa.
@dan-mihut Știi, am fi putut scrie – dacă nu ar fi fost clișeu – la intrarea în Area 51: Intră cine vrea poate, iese cine poate!
Sau poate facem o variațiune pe tema asta…
Apropo, nu înțeleg la ce te gândești prin „poezie evoluată” (nu știu la ce se gândește Claudiu, poate la Ioan Es. Pop sau la Mureșan? Aș vrea să vorbim în termeni mai clari, din moment ce nu suntem față în față, într-un mediu de cenaclu…).
Nu văd aproape nicio legătură între Daniela Bîrzu (!?), Ștefan Ciobanu sau Andrei Velea și… m. duțescu, Komartin sau Manasia. Sunt două „categorii” (dacă pot fi considerate categorii) foarte diferite în ceea ce privește nivelul tehnicii poetice.
yigru, nu pretind ca scriu poezie si nici nu voi pretinde. autorii enumerati imi plac foarte mult. si cum se crede ca sunt o infatuata, una cu nasul pana la Turnul Eiffel, trebuie sa recunosc ca mr. kalm mi-a jumulit foarte bine textul. in seara asta mi-am propus sa-mi adorm creierul blond( cu “somnoroase pasarele”). pana la 70 de ani am sa termin si eu de citit lista de mai jos. sper ca nu ti-ai pierdut simtul umorului, macar tu.
Yigru, vrei să vorbim discuții? sau să dau liste de lectură extinse pentru cine nu le are? uite, o fac și pe asta: John Ashbery, Louise Glück, Elizabeth Bishop, Kenneth Rexroth, Denise Levertov, Mark Strand, Denise Duhamel, Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Mariana Marin, Alexandru Mușina, O. Nimigean, Dumitru Crudu, Constantin Acosmei, etc. etc. dar asta pentru cineva care are deja un punct de plecare în poeți mai vechi, deja clasici. și după aia mai sunt vreo 70-80 de poeți buni și excelenți obligatoriu de citit și acel cineva se poate apuca de scris și vorbit despre poezie
puțin cam prea sentimental, cam verbios și greoi pe alocuri, dar cu un imaginar și o derulare lexicală care merită atenție. ar trebuie să mai tai lucruri de genul ăsta: “te-am învelit cu felul meu de a fi”, “păru-mi căzuse şi al tău albinos dezvelea gingiile fără motiv” (construcție întortocheată și imposibilă, pentru mine), “vântul zvânta păcatele firimiturilor de pământ” (la fel), “un gust amar aveam în piept” (ție îți sună ok “a avea un gust în piept”?). dar prima parte a poemului mi se pare reușită, într-o linie destul de zigzagată dinspre Sorescu spre Bârsilă
Multumesc Claudiu! da… ultima parte am lasat o de izbeliste.
ce aș modifica eu:
-fără virgulă după ”mă vezi”
-să mă lovești în moalele capului, fără ”exact”
-aș schimba atotsuficient cu alt cuvânt mai nepretențios, poate doar ”suficient”
– ca o roşie uitată în plantaţie (fără ”care a fost”- și oricum ar trebui ”pe plantație”)
La ”dar ce spun ar fi ceva viu,” parcă se observă că a mai fost un vers înainte care a dispărut (sau dacă nu a fost, nu e continuitate), n-ar trebui să se observe
– îmi place: ”să mă loveşti pentru că sunt existent”
dar după sună cam aiurea ”aici şi nici”
– tavanul dens, iar sună suspect
– la ultima strofă cred că ar suna mai bine fără
”ca/lângă hot dog,”
Multumesc pentru observatii, am modificat in mare, si da, e mai inchegat textul acum.
fain! mi-a plăcut!
e un frumos poem, cred ca i-ar sta bine asezat ca poem in pagina si nu asa compact. asa cum e acum imi da pe alocuri senzatia de o fortare in ideea cursivitatii, de virgule acolo unde ma astept sa fie punct si pentru o proza asta poate fi putin prea mult. Uite cum as vedea eu un fragment:
“Apoi şi-a făcut intrarea în scenă ţigănuşul: de-abia ieşit din adolescenţă, cu un Polaroid cum nu mai văzusem din anii ’90, încolţindu-ne, insistând să-i acceptăm propunerea. Nu cerea mult. Profesorul, deja ameţit, a plătit pentru fotografie înainte ca ăla să ne-o facă. Stăteam la masă şi păream nişte fugari… ” etc
e un text reflexiv. ma bucur ca ti-a starnit zambete.
De ce ai simti nevoia sa ne insiri descrierea vesnicelor clisee cu ‘vai poetul’ care are viata vraiste si baga droguri usoare (banuiesc ca grele ar fi fost prea mulg, din motive de identitate:p)?
Textul asta nu pare decat o insiruire de imagini intr-un exercitiu steril
Trebuie să mai scriem și de-astea sterile dl. Menumorut, ca să mai învățăm câte ceva.
Foarte fain! V-am invidiat la ,,banca măgarilor„ .
Succes!
mama ce ar merge textul asta pe muzica populara. off, off, hai ca am chipul irigat din sentimente. ma duc sa achizitionez un bax de servetele, cine stie ce o sa mai urmeze.
nu ti se pare ca textul asta trebuie curatat serios?
curățat de ce? dă exemple, citate, comentează, argumentează, explică-te
de explicitari ca:”îi văd ridurile dansându-i pe faţă
şi maxilarul cum se încleştează după fiecare cuvânt ce-i alunecă din gură”.
acum vorbeşte despre morţi, despre locurile de veci din cimitir,
despre cutare care doreşte să-i cumpere locul, ”vezi doamne, să fie îngropată
lângă concubinul ei”
cred ca ar merge- o privesc hipnotizat,ridurile ii danseaza pe fata si maxilarul se inclesteaza la fiecare cuvant rostit.
acum vorbeşte despre cutare care doreşte să-i cumpere locul de veci, ”vezi doamne, să fie îngropată lângă concubinul ei”
o astfel de curatare trebuie aplicata inca de la primul vers-
“cautam sa ne asezam in tramvai
fiica ma tine strans de mana
apoi in timp ce deseneaza cu abur fereastra………….”
desenează cu abur fereastra?
Cred că curățarea pe care o sugerezi, Dana, cam are sensul din expresia aia – S-a curățat de tot.
Doamne ferește de o așa curățenie, seamănă cu o baie în acid sulfuric. Ar transforma poemul de mai sus în telegramă.
nu mi se pare o exprimare gresita. si daca tot te gandesti la un acid,ia-o mai usor.hai sa-i zicem o curatare cu acid carbonic.
Dana, Dana…
pardon, leon wahl
Vă semnalez încă un debut în poezie:
https://flagrantedelicto.wordpress.com/2015/02/26/uneori-fericirea-nu-te-lasa-sa-te-bucuri-te-lasa-ranjind-ca-pe-un-ursulet-de-plus/
Volumul urmează să apară în librării în zilele următoare. Mi-aş dori însă să vă dăruiesc un exemplar.
dupa posibilitati, bosuletz.
glumeam, bo$$
Era o comparatie flatanta, bro, stai lynn. Oricum, sa stii ca eu l-am citit pe Wahl abia dupa ce ai spus la I.B. ca iti aduc aminte de el.
Pingback: Transparenţă, modernizare și eficacitate pentru Uniunea Scriitorilor din România - Agentia de carte
să vă trăiască
imi place penultima strofa si a treia, care suna firesc.
pe alocuri mi se pare ca faci alaturari inedite de cuvinte si sintetizezi in mod fortat.
mersi pentru feedback, Andrei.
eu aş face o mică parafrazare la buciumul suna cu jale, prea e trantita acolo cu maxima lene, nu lasa omule buciumul sa sune in oale :p
ce m-a ginit fra Dolcino.:D cam asa e, in general lenea imi incheie poezelele. nu cunosc etica protestanta a poezitului, sunt un levantin.:P
misto! pe mine m-a prins!(motanul)
inafara sau in afara?
multumesc de remarca
foarte frumos. ma obisnuisem cu un cadru de iarna, o iarna crancena in cele mai multe poeme ale tale( poate si din acest motiv le ador).
cred ca ar mai trebui lucrate versurile-
“strălucirea perfidă a soarelui.
imagini care nu vor putea niciodată să se distrugă sub niciun fel de arșită”
“ghiozdanele puștilor atârnate de spatele lor tânăr,mersul lor sprinten”
‘dar gara este departe, senzația de îndepărtare …..”(e doar o parere).
mulțumesc. o părere e mai bine decat nicio părere :))
m-am rotit si eu. si am ametit de la repetitia agasanta “copiii mei”.
mai mult de jumatate din text trebuie refacut-
“copiii mei se rotesc
ei privesc stânga sus dreapta sus
gheaţa îi face hopa mitică
dimineaţa sunt rotunzi
copiii mei vor să mă audă vorbind mult şi frumos
copiii mei sunt Dumnezeu
ei ne ştiu vorbele noastre de dinainte de toţi vecii
noi vom muri de prea multă mâncare
vom fi obezi
vom fi motorină
copiii mei au mai multe suflete”
Pingback: Cui i-e frică de reformă? - Agentia de carte
Fabrica de Literatură ziceţi ?! Asta îmi aminteşte de o scriere a lui A. Sahia intitulată ,,Uzina vie”, în care muncitorului Bozan i se răspundea – după ce îşi pierduse picioarele într-un accident de muncă, iar omul cerea ajutor pentru amputare – că ,,fabrica nu dă şi picioare!” Aceea nu era , prin urmare, fabrică de… picioare, dar aceasta prezumată de dvs., parafrazând niţel, poate fi ,,fabrică de literatură”. Hm, iar mai târziu, după câteva ,,accidente literare”, mai- marii fabricii ar putea spune : Fabrica nu dă şi unelte (scule) pentru amputat literatură!”.
Domnule Sfârlea, citiți Cioran, veți constata că aveți, nativ și genetic, toate sculele necesare pentru a vă amputa singur oricâtă literatură doriți.
De ce l-ai şters, amice ?! A fost mare deranj, cumva ? Uneori, şi unde e cap, e vai de picioare !
Scuze, n-am observat postarea din dreapta …
vă cam plictisiți, dragă domnule Sfârlea…
imi place. cum as vedea eu textul-
“Bunicu are un ochi verde și unul albastru
anul trecut de paști a făcut comoție
și acum plânge doar cu jumătate de față
Vlăduț face pe terminatoru și îi îndreaptă
pistolul către cealaltă jumate de față
,,Pac pac” apoi suflă glorios în țeavă
bunicu râde cu partea ramasa
din când în când cere porție dublă de tuica
îi dau pe ascuns cu paiul
imi spune că simte doar jumătate din gust
când își șterge nasul lasă o nară în grija bunicii
când doarme, Vlăduț îl înțeapă cu croșeta
în talpă sau îl arde cu lumânarea de la înviere
si spune ,,vei muri, Cyborg”
bunica îl bate cu nuiaua de pe dulap
Vlăduț nu plânge spune că
schwarzenegger învinge întotdeauna
Anu ăsta de paști a desenat cyborgi
cu marker albastru pe piatra funerară a lu bunicu”
Dacă aș fi scris așa ( și aici mă refer strict la secvența cu țuica) nu s-ar mai fi înțeles că de aia cere porție dublă, că simte doar juma’ de gust. Voiam să subliniez cât e de șmecher bunicul ^_^ nu prea s-a înțeles…mai lucrez. Mulțam!
victor, am si eu o intrebare. autorii au dreptul sa-si stearga textele care au primit comentarii?
Da, desigur.
în prima strofă cred că ar fi mai bine așa: ”împingând cu mâinile dezarticulate/ tăcerea care acoperea farfuriile goale” (altfel cu tăcerea în același vers e cam mult).
Mi se pare că ”deplina discreţie a trăirilor” trebuie reformulat, la fel și ”modestia ei disimulată”.
N-am înțeles asta cu ”să-şi repete părinţii”, poate să-i imite?
Îmi place foarte mult: ”cu inima ta hăituită şi bormaşina/cu care-mi faci semne frumoase în memorie” și tot poemul.
Mi se pare că sunt prea multe cuvinte/sintagme care se repetă: ”să nu simți”, ”Ce prost! Ce prost!”, ”E ciudat” apare de 3X, ”ritmul, ritmul, vai … cum ritmul”, ”în afară”. Eu pe astea le-as modifica, dar poate așa ai gândit tu poemul, nu știu.
Apoi asta ”Poemul sclipește acum in supernatural” sună cam ciudat.
Doar o părere.
fără versul ăsta “E ciudat să nu mă gândesc la tine acum, ritmul, ritmul, vai … cum ritmul se intensifică…”, fără “ce întâmplare tristă!” – astea sunt naivități
iar pe ăsta l-aș secționa, să nu fie pe un singur rând: “Trupuri, papuci, gânduri, conștiința, ochii, haine, turnuri, frica, eșecul.”
mă mai deranjează cele două comparații prea apropiate, într-un singur vers: “Să ne schimbăm ca un copac, să picam plin de nervi la pământ ca o floare lovită de furtună.”, poate reușești să-l reformulezi
și e “De Profundis”, și “temniță”, și fără “măreață”, “lumea în care trăim” ar trebui să fie de ajuns
ultimul vers mă nemulțumește, e vag “tot felul de” acela, cred că se poate mai bine de-atât
cam sunt de acord cu observațiile Cristinei
iar versul ăsta l-aș fraza puțin altfel: “nimeni n-a reuşit să se ridice ca ea atât de natural de la masă”
Mulţumesc pentru feedback, dragilor. Claudiu, o să mă mai gândesc cum să schimb acolo
Asa-i, chestia cu ”împingând cu mâinile dezarticulate tăcerea” e o expresie super forata si poate fi incredintata bratului secular. Acum la nivel de limbaj as elimina cuvantul slobod, care suna strident acolo. Tot strident (si cam juvenil) imi pare si titlul.
In rest, imi pare fainutz ritualul asta domestic & freak.
O poezie dragutita, de vara asa. As paria ca poeta e totusi tinerica, se cam simte asta. E bine daca-i asa, daca vorbim de o poeta matura, atunci se schimba calimera.
Acum cateva chestii punctuale:
– are dreptate preacinstitul Komar referitor la ”tot felul” acela;
– ma irita la retina zona asta: ”ne încolăcim unul de celălalt şi asta înseamna/ sigurantă, o linişte dementă în minte”, pentru ca siguranta si dementa nu prea se pupa in mintea mea;
– poate ca-s prea multe epitete suparate pe viata (bolnava, radioactive, nociv, dementa);
Inchei urand succes pe ramura tinerei (spre) poete.
Cam emfatic pentru gustul meu.
frumos text, felicitări! poate “se zbat violent / insecte precare”, nu știu, zic și eu…
Bizara & atipica pentru tine. Cred ca te prinde mai bine zona mai putin epopeica.
”Infiintez un univers?! Hmm, mai ganditi-va, Jahve ar putea deveni furios. Si fie vorba intre noi, nu numai el.
Am și eu o întrebare: de ce trebuie să folosești enșpe adrese de email când postezi comentariile? În ceea ce privește cererea de înscriere pe FDL, îmi pare rău, nu pot să o aprob. Nu acceptăm conturi anonime pe site (scrie chiar pe pagina de înscriere). Dacă te răzgândești în privința asumării identității, dă-mi te rog de știre.
NH4 sau Amoniu,poate sa devina furios oricine, mi se falfaie. .
Trebuie sa fie foarte misto la “Clubul de lectura Institutul Blecher”.Cel mai mult imi place cand se lasa o ceata densa de fum scos pe nas, pe gura, pe urechi.
Lasati fumurile.
Unii cu fumul, altii cu fumurile.:D
și-n poezia asta reușești să fii subtilă ca un bomfaier
măria ta,atat ma duce cerebelul.
bomfire walk with me
Nu stiu ce sa spun, asa ca nu zic nimic.
in prima strofa, si nu numai aici, folosesti pronumele in mod abuziv.
ar fi ok –
“e ora cinci fiică-mea a intrat la cursul de balet
în sala de aşteptare scot din geantă cartea
apoi îmi pun căştile şi pornesc muzica
să nu mai aud zumzetul mămicilor”
“între găştile de neuroni care căutau fără chef ieşirea
se produce o emulaţie confuză
ma grăbesc să pun eticheta personal jesus
şi cred ca am un zâmbet stupid pe faţă”
-sunt de acord că ar fi mai bine fără ”eu” în al doilea vers și fără primul ”îmi” și ”apoi” în al treilea
-fără ”și” în a doua strofă
-”zumzetul” parcă nu sună bine
-eu aș înlocui și ”întrevăd”
-”între atâtea feţe albe” – poate ar fi ok dacă ai înlocui ”albe” cu altceva, așa sună banal plat și din altă parte, când am citit poemul prima dată, la albe mi s-a tăiat firul
– ”emulaţie confuză” cred ca ar trebui modificat
– îmi place cum se construiește ceva pentru ultimele 2 versuri
(câteva idei)
foarte fain, e de un dramatism rece, alert si fantezist.
cine m-a pus sa citesc. ce ne facem cu dramatismul din textul tau-“cand nu voi mai avea maini”?
eu chiar nu vreau ca glandele mele lacrimale sa o ia la vale si sa-mi scot batistele din sifonier,tudore.
ce-ai zice de o doza de umor. uite cam asa-
doamne de maine fac un imprumut la banca
imi deschid o firma de servicii funerare
sa vezi cum se traieste cu adevarat.
o doza de umor e bine venita intodeauna
cat despre textul meu nu pot nici sa-l reneg nici sa-i iau apararea.
iarta-mi tonul arogant,”intotdeauna” in mine se ascund un barbat si un copil. trebuie sa fii subtil ca sa-ti dai seama de asta.
eram sigur de “t”-ul ala,asteptam, ce se ascunde in Dvs e mai putin important, mai ales intr-un mediu virtual, in subsolul unei poezii misto, ca pana la urma asta era ideea.
Desigur, situatia este perfect descrisa-n romanul “Sange si versuri”, dar cartea asta se gaseste greu, tocmai fiindca este cumplit de reala, vis-a-vis de ceea ce se-ntampla in USR
Mulțumiri!
fainutz text. mi s-a parut fortata totusi chestia cu jumtatate de gust. in rest curge f bine.
as renunta la unele locuri comune cum e “amestec inefabil in aer”(cred ca tocmai ceea ce e inefabil trebuie sa incercam sa redam, nu doar prin aspune ca e inefabil) sau “haine erodate prin folosinta”(un fel de a spune “jerpelit” cu niste cuvinte mai misto). imi place partea a doua in care textul e mai mult decat descriptiv.